Ziua Mondială a Poeziei

Luni, 21 martie, de Ziua Mondială a Poeziei, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, împreună cu PEN Romȃnia, organizează o acţiune de susţinere şi de prezentare a mai multor poeţi care sunt privaţi de libertate, cenzuraţi şi supuşi suferinţei în diverse părţi ale lumii: Ashraf Fayadh, Mahvash Sabet, Liu Xia, AmanuelAsrat, Mohammed Ibn al-Dheeb al-Ajami, Fatima Naoot, Aron Atabek.

Omul ca suvenir

România e aidoma unei fete bătrâne. Are amintiri și vise.

USV suplimentează fondul de burse pentru studenți

În octombrie 2014, la propunerea Consiliului de Administrație, pentru a susține performanța și a contribui la reducerea abandonului în rândul studenților, Senatul USV a decis să suplimenteze fiecare bursă acordată cu suma de 30 lei, din veniturile proprii ale universității.

Despre penisuri și moralitate

Nu! Domnii nu au voie să se joace cu penisurile…altora. E scandalos. Mai bine să se joace cu ale lor. E mai deontologic. Oricum, suntem foarte ataşaţi de ele.

Despre ziua de Luni

Detest ziua de Luni cu toata ființa mea. Nici cafeaua nu are gust în dimineața acestei zile, nici mintea nu vrea să accepte că trebuie să funcționeze, nici organismul nu înțelege de ce trebuie să fie în formă.