Hoinar în Bucovina – Ciocănești

Bucovina este un dar ceresc. O lume vrăjita, cum nimeni nu ar mai crede că exista, pe care o poți descoperi pur și simplu la fiecare pas. Când vorbim de comuna Ciocănești descoperim că marele merit al generațiilor ce s-au succedat, încă din vremea atestării istorice, este că atât obiceiurile cât și tradițiile se păstrează până în zilele noastre.

Senatoarea Vasilica Steliana Miron, alături de electoratul din zona de munte

Senatoarea Vasilica Steliana Miron a făcut un tur de forță fiind prezentă vineri, 15 august, la Putna, Moldovița și Ciocănești. În comuna muzeu, senatoarea PNL a admirat portul popular care era purtat cu mare cinste de localnici și i-a felicitat pe organizatori pentru cele două manifestări.

Activități ale jandarmilor în perioada 14-19 august

În perioada 14 – 19 august, misiunile Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava vor viza în principal asigurarea măsurilor de ordine publică în zonele în care sunt organizate evenimente cultural-artistice, religioase sau sportive şi la care se estimează participarea unui număr mare de persoane.