Cele 14 primării incluse în PNDL trebuie să depună documentația pentru a nu pierde proiectele

Obiectivele de investiții din localităţile Arbore, Bălcăuți, Bogdănești, Bunești, Drăgoiești, Dumbrăveni, Fîntînele, Forăști, Frasin, Izvoarele Sucevei, Moldova Sulița, Verești, Vulturești, Zamostea au fost incluse în Programul Național de Dezvoltare Locală, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în conformitate cu prevederile OUG nr. 28/2013 privind aprobarea PNDL, cu modificările și completările ulterioare.

56 de școli din județ neautorizate sanitar

Comisiile mixte constituite din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava, Direcţiei de Sănătate Publică Suceava şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava au verificat, în perioada 3 – 9 septembrie 2015, stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ pentru începerea anului şcolar 2015-2016 din 14 unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului: Cajvana, Cacica, Muşeniţa, Vicovu de Sus, Frasin, Stulpicani, Păltinoasa, Valea Moldovei, Adâncata, Dumbrăveni, Hănţeşti, Zvoriştea, Liteni, Horodniceni. Dintr-un total de 97 de unităţi şcolare verificate, 30 sunt şcoli gimnaziale, 18 sunt şcoli primare, 45 sunt grădiniţe cu program normal şi 4 sunt licee tehnologice. Dintre acestea 23 sunt unităţi coordonatoare.

Țigări și alcool de contrabandă, confiscate

În urma unei percheziții domiciliare efectuate de polițiștii din Frasin, au fost găsite 280 pachete de țigarete de proveniență extracomunitară și cantitatea de 48 litri băuturi alcoolice.

Hora Bucovinei 2014

Duminică, 18 mai, Tabăra Bucșoaia din orașul Frasin a găzduit cea de-a șasea ediției a Horei Bucovinei, organizată de Consiliul Județean Suceava.

Salariul minim pe economie va creşte din 2015

Salariile tuturor bugetarilor vor creşte de la 1 ianuarie 2015, iar de la aceeaşi dată salariul minim pe economie se va mări, semestrial, cu 75 de lei, a declarat duminică, 18 mai, la Frasin, ministrul Muncii Rovana Plumb.

Moşi

Duminica aceasta am fost la Hora Bucovinei, mai mult pentru a vedea ce se întâmplă acolo decât atras de spectacolul cu muzică populară deja uzual, atunci când Consiliul Județean organizează manifestări culturale și acest articol vine să mulțumească organizatorilor, deoarece chiar a meritat să bat drumul până la Tabăra Bucșoaia din comuna Frasin.

Hora Bucovinei ediția 2013

Consiliul Judeţean Suceava vă invită în zilele de 18 şi 19.05.2013 la Frasin, în Tabăra Bucșoaia, la evenimentul Hora Bucovinei, organizat cu sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, Direcţiei Silvice Suceava, a primăriilor din judeţ, precum şi a partenerilor media.

(VIDEO) Festivalul „Hora Bucovinei” 2013

Sâmbătă, 18 mai și duminică, 19 mai, la Frasin, în Tabăra Bucșoaia, va avea loc evenimentul „Hora Bucovinei”. Acesta este realizat de Consiliul Județean Suceava, în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, DAPR, APIA, CCI, DSVSA, Direcţia Silvică Suceava, Revista „Lumea satului” și Radio Antena Satulelor București, parteneri media.

Gard furat de la Stația de apă Frasin

În data de 4 mai, un echipaj din cadrul Poliției orașului Frasin a identificat și oprit pe D.N.17, pe raza localităţii, autoutilitara condusă de un tânăr de 21 ani, din oraşul Frasin, ce era însoțit de un altul de 23 ani, localnic.