Motto: „Fetiţo, trenul a sosit, a tras la peron. Încotro doreşti să meargă? Spre care dintre visurile tale? Şi cine doreşti să fie pasageri?” (Octavian Paler)
Gară. Un cuvânt atât de banal, dar care poartă în ...
Executivul a aprobat, printr-o Hotărâre, Contractul privind activitatea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR – S.A. (C.N. CFR) pentru perioada 2016-2020, încheiat între C.N. CFR – S.A. și Ministerul Transporturilor. Contractul de activitate se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat.
Lucian Harșovschi, viceprimarul Sucevei, a declarat că, pentru a definitiva lucrările menite să asigure fluența circulației în zona Gării Burdujeni, au început lucrările de reabilitare a străzii Jean Bart.
Sala de festivităţi din Gara Burdujeni a găzduit vineri, 17 aprilie, un eveniment grandios, și anume Balul Gospodarilor. Manifestarea a fost un bun prilej de a repune în lumină un spaţiu cu o valoare istorică, totodată, intrepretul de muzică populară, Călin Brăteanu, lansându-și și un nou album.
Un eveniment semnificativ pe harta folclorului românesc, inițiat de interpretul cântecului popular, Călin Brăteanu, va reuni vineri la Suceava interpreți, fanfare și ansambluri folclorice de rezonanță națională.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.