Reținut pentru ultraj împotriva unui polițist

La data de 23 august,  în jurul orei 11.10, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe DN 17 A, pe raza comunei Marginea, un echipaj de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control autospeciala condusă de un bărbat de 50 ani, din localitate, care a avut o conduită recalcitrantă faţă de poliţişti.

Scandal în zona Gării Suceava Nord

La data de 1 august, la ora 18.30, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată despre producerea unui scandal în zona Gării Suceava Nord, între patru localnici, scandal ce a culminat cu avarierea automobilului în care se aflau doi dintre ei.

Fermitate în aplicarea legii

În ultimele 24 de ore, poliţiştii suceveni au acţionat cu fermitate şi operativitate în două cauze de natură a induce o stare de nesiguranţă în comunitate, dispunând reţinerea celor implicaţi şi introducerea învinuiţilor în arestul IPJ Suceava.

Ultraj la adresa polițiștilor

În data de 16 mai, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată de o femeie, personal de serviciu la un restaurant din localitate, despre faptul că două persoane aflate în stare de ebrietate fac scandal în zona barului.