Delegaţie de la ISU Suceava, la Gala anuală de apreciere a performanței Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din Republica Moldova

În baza aprobării eșalonului superior, o delegaţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava s-a deplasat în Republica Moldova, la Chişinău, în perioada 8-10 februarie, în vederea participării la Gala anuală de apreciere a performanței Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din Republica Moldova.

Ion Burlui, șeful ISU Suceava, cetățean de onoare al comunei Poiana Stampei

În semn de recunoștință, dar și de respect, pentru ce a făcut pentru comuna Poiana Stampei, inspectorul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, generalul de brigadă Ioan Burlui a fost propus de către primarul comunei, Viluț Mezdrea, pentru a primi titlul de „ Cetățean de Onoare al comunei Poiana Stampei”. Propunerea a fost votată în unanimitate în Consiliul Local, iar generalul de brigadă urmează să primească și diploma în scurt timp.

Exercițiu al pompierilor la Palatul de Justiție

La sediul Palatului de Justiţie a avut loc un exerciţiu al pompierilor pentru salvarea, evacuarea persoanelor şi limitarea efectelor negative produse de un incendiul la o instituție publică unde sunt prezente zilnic sute de persoane.

Sânge de pompier pentru pacienți

Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, în frunte cu generalul de brigadă dr. Ion Burlui, au donat sânge, spre a veni în ajutorul celor care sunt în nevoie, având în vedere că uneori, acest sânge poate face diferența dintre viață și moarte.

Ședința extraordinară a comitetului județean pentru situații de urgență Suceava

În data de 25 septembrie, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, a avut loc o şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, prezidată de prefectul Florin Sinescu şi preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Ioan Nechifor, cu participarea şefilor structurilor deconcentrate.

Sportul şi pompierii, nepotrivire de… caracter

Având în vedere modul de organizare a desfăşurării meciului de fotbal feminin dintre echipele CS Armonia Fălticeni şi Gloria Buzău, de pe Stadionul „Tineretului” din municipiul Fălticeni, din data de 21 septembrie, ora 11:00, ca urmare a solicitării Clubului Sportiv „Armonia” Fălticeni, Detaşamentul de pompieri Fălticeni trebuia să asigure, cu o ambulanţă SMURD, măsurile pe linie medicală. Subunitatea de pompieri a fost înştiinţată despre executarea misiunii prin adresă scrisă, în data de 19 septembrie.

Comuna Ulma, devastată de fenomene meteorologice

Luni, 21 iulie, în jurul orelor 22, un front atmosferic din partea de Nord a Carpaţilor Orientali, care s-a manifestat în principal sub forma vântului puternic, cu viteze şi direcţii interschimbabile, a provocat rupturi şi doborâturi de pădure pe raza administrativă a comunei Ulma.

Ședință ordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență

Vineri, 18 iulie, începând cu ora 09.00, la sediul Instituţiei Prefectului-Judeţul Suceava a avut loc şedinţa ordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la care au participat toţi cei 49 membrii/înlocuitori legali ai C.J.S.U.- Suceava, şedinţa fiind statutară.

Întâlnire bilaterală româno-ucraineană

Miercuri, 15 iulie, la Punctul de Trecere al Frontierei Siret - Porubne, a avut loc o întâlnire bilaterală între pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava şi cei ai Serviciului Situaţiilor de Urgenţă din Regiunea Cernăuţi.

O meserie pentru o viață

20 de elevi ai Colegiului Tehnic "Lațcu Vodă" din orașul Siret au fost vineri, 11 aprilie, pentru câteva ore, membrii ai echipajelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Bucovina" al județului Suceava, intervenind chiar sub privirile colegilor lor, pentru salvarea mai multor victime rezultate în urma unui cutremur simulat, care a afectat clădirea instituției de învățământ.

Ion Burlui a primit drapelul de luptă I.G.S.U

În cursul zilei de ieri, 19 octombrie, în cadrul unei ceremonii militare, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență i-a fost acordat, prin decret semnat de preşedintele Traian Băsescu, drapelul de luptă. Acțiunea a venit la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe și a constituit un moment de sărbătoare pentru pompierii militari.