Studenţii de la Drept, faţă-n faţă cu jurnaliştii

Studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, Specializarea Drept, au dorit să afle cât mai multe despre libertatea presei. Joi, 5 martie, ELSA Suceava a organizat un eveniment la care au fost prezenţi mai mulţi jurnalişti suceveni, care au răspuns întrebărilor studenţilor.
article placeholder

Iohannis, glume cu jurnaliștii pe seama lui Ponta

Klaus Iohannis pare să încerce să iasă din tiparul neamțului sumbru cu care ne-a obișnuit până acum. În cadrul unei conferințe de presă, organizată în Cluj Napoca, prezidențiabilul ACL a făcut mai multe glume care îl vizau direct pe contracandidatul său, Victor Ponta.

Povestitor

Întâlnim din ce în ce mai rar oameni capabili să folosească cuvintele de asemenea manieră încât orice lucru pe care îl relatează, să prindă viață. Element obișnuit al populației până în vremea primului război, povestitorul și-a început declinul odată cu apariția radioului şi răspândirea ziarelor.

(VIDEO) Ziua Jandarmeriei – Cupa Presei la Tir Suceava

Ziariştii din Suceava s-au întrecut astăzi, 3 aprilie, la concursul de tir, în urma unei competiţii organizate la poligonul de la Șcheia. Organizatori au fost cei de la conducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române. Concursul a avut loc în incinta poligonului din comuna Șcheia, iar cei mai buni trăgători au primit drept recompensă cupe și diplome.