Un lider al Partidului Naţional Liberal vine cu o perspectivă neagră despre retragerea lui Ponta din fruntea Guvernului. Ce rol ar avea Direcţia Naţională Anticorupţie.
Partidul Naţional Liberal este îngropat în datorii. Secretarul general al partidului, Marian Petrache, a declarat, în cadrul emisiunii “Lumini și umbre”, difuzată de B1 TV, că liberalii au acumulat datorii de peste trei milioane de euro la alegerile din 2009.
Încă de la începutul anului 2015 liberalii au anunțat că doresc să schimbe actuala majoritate din Parlament și să dărâme Guvernul Ponta, însă, se pare că lucrurile nu merg așa cum și-au propus ei.
De data aceasta în calitate de deputat, Ștefan Alexandru Băișanu a susținut o conferință de presă încercând să explice, de ce situația fuziunii dintre PNL și fostul PDL la Suceava are o trăsătură aparte. După ce l-a acuzat pe Ioan Bălan, președinte al organizației municipale PNL că și-a băgat coada în negocierile recent încheiate, acesta și-a îndreptat tirul acuzațiilor către Marian Petrache, secretar general al PNL.
Omul numărul doi din PNL, Marian Petrache, a vorbit, în exclusivitate pentru PSnews.ro, despre presupusa listă de viitori miniștri ai PNL prezentată de jurnaliștii de RTV.
Jurnalistul Silviu Mănăstire a prezentat vineri, în cadrul emisiunii Dosarul Zilei de la RTV, mai multe informații despre cum Marian Petrache, secretarul general al PNL, a cumpărat 3% din niște drepturi litigioase cu suma de 75.000 de euro și ulterior ar fi primit de la ANRP 1,2 milioane de euro pentru aceste drepturi.
Gyorgy Frunda critică OUG privind migraţia aleşilor locali. Consilierul onorific al premierului Victor Ponta spune la RFI că „în România este o migraţie politică prea mare, la toate nivelele”. Frunda crede însă că demersul PNL la Curtea de Apel nu are şanse.
La ședința aleșilor locali PNL Suceava, ce trebuia să aibă loc marți seară la sediul partidului, dar a fost amânată, urmau să participe, în principal, primarii PNL și consilierii județeni ai partidului, iar de la nivel central își anunțaseră prezența secretarul general al PNL, Marian Petrache și frații Țurcanu, Florin și Mihai, ambii lideri naționali ai partidului din județul Botoșani.
Marian Petrache, secretarul general al PNL, a dezvăluit faptul că toate alianţele făcute de PNL au fost făcute de frica altor regimuri şi nu pentru a construi ceva.
Băișanu a susținut în fața unei săli pline de activiști PNL și a lui Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov, că cel din urmă va avea nevoie de un pahar cu apă şi zahăr pentru atunci când va vedea rezultatele votului la Suceava. Se pare totuşi că "medicamentul" îi este destinat altcuiva.
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, a afirmat că organizația PNL Suceava, alături de alte două organizații, nu și-au îndeplinit targetul.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.