Medalii pentru universitarii suceveni la Salonul de invenții și inovații INVENTIKA 2014

Între 15 și 18 octombrie, un colectiv de inventatori de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (Facultatea de Inginerie Alimentară) a participat la Salonul de invenţii şi inovaţii INVENTIKA-2014 și la Salonul Cercetării Românești, ambele organizate în cadrul Târgului Tehnic internațional București TIB-2014, sub egida Ministerului Educației Naționale (MEN).

Deputat de Suceava, în vizorul DNA

Procurorii DNA sunt pe cale să declanșeze cea mai complexă operațiune derulată vreodată în justiția din România. Totul ar fi explodat după ce unul din pionii cei mai importanți a început să vorbească, iar în urma acestor declarații nu mai puțin de 40 de nume grele din viața politică și mediul de afaceri vor trebui să dea declarații la sediul DNA.

Nemulţumiri în rândul studenţilor suceveni

Alături de Asociaţia Naţională a Studenţilor din România, Asociaţia Studenţilor din Universitatea Suceava şi-a exprimat public indignarea privind ultima modificare adusă legii Educaţiei Naţionale şi cere demisia ministrului delegat pentru Învățământ Superior, Mihnea Costoiu.

Aproape 40% dintre studenţi au abandonat facultatea

Reprezentanții studenților din România, reuniți la Oradea în cadrul Adunării Generale a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), îi cer ministrului – delegat pentru învățământ superior, Mihnea Cotoiu și celorlalți reprezentanți ai Guvernului să ia măsuri pentru ca studenții să nu mai fie nevoiți să abandoneze studiile universitare.

(VIDEO) Burse de tip Erasmus pentru studenții moldoveni

Ministrul delegat pentru Învățământul Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a declarat că reprezentanții ministerului, în colaborare cu partenerii instituționali din Republica Moldova, au în vedere îmbunătățirea și flexibilizarea mecanismului de acordare a burselor pentru studenții moldoveni