Primăria Rădăuți are doar șefi de servicii

Activitatea în administrația locală rădăuțeană s-ar putea numi...normală, dacă ar exista conducere. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Ioana Delia Rusu, toate departamentele sunt funcționale, mai puțin cel de cadastru. Certificatele de urbanism și autorizațiile de construcții nu sunt eliberate rădăuțenilor, întrucât nu există primar, viceprimar sau secretar ..pe post, care să semneze.

PSD RĂDĂUŢI ÎL VA SPRIJINI PE ANDRONACHI

Viitorul consilierului local independent, ales viceprimar al municipiului Rădăuţi, Traian Andronachi , nu va fi unul tocmai uşor. Dar va avea sprijinul aleşilor locali în realizarea proiectelor concrete pentru binele rădăuţenilor. Aceasta a fost declaraţia preşedintelui PSD Rădăuţi, Nistor Tătar.

PSD RĂDĂUŢI FĂRĂ MAEREAN

Partidul Social Democrat, filiala Rădăuţi, s-a întrunit într-o şedinţă fulger, cu o zi înainte de a decide aleşii locali rădăuţeni soarta diriguitorului administraţiei publice locale, şi au decis retragerea sprijinului politic şi chiar excluderea din partid a celui care spunea că este membru fondator, Tiberiu Maerean. Deşi admonestat permanent de către conducerea PSD Rădăuţi pentru imaginea deformată pe care o crea partidului prin atitudinea si comportamentul său, Maerean se pare că a depăşit limitele acceptate de partid şi a fost înlăturat. Declaraţia apartine şefului PSD Rădăuţi, Nistor Tătar.

O nouă televiziune în Rădăuţi

Inaugurată cu mare fast duminică, 29 iunie, Televiziunea 9 și-a deschis porțile pentru rădăuțeni. Mai mulți invitați au fost prezenți la sfințirea sediului noii televiziuni, iar așteptările sunt mari.