Tradiții și legende bucovinene la Rădăuți

Festivalul „Tradiții și legende bucovinene” se află la a doua ediție în acest an și se va desfășura în perioada 20-21 septembrie. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Suceava, alături de GAL Sucevița-Putna și GAL Ținutul Bucovinei.

Folkever – festivalul de atitudine culturală

Asociaţia pentru Cultură şi Solidaritate Peter Tomaschek din Siret, în colaborare cu Centrul Cultural Mihai Teliman din Siret şi Casa de Cultură a municipiului Rădăuţi, în parteneriat cu Primăria oraşului Siret şi Consiliul Judeţean Suceava, cu sprijinul Ligii Tineretului Român Junimea din Cernăuţi şi Societăţii pentru Cultură Românească Mihai Eminescu din Cernăuţi, anunță lansarea proiectului „Folkever – festival de atitudine culturală, ediţia a VI-a”, în cadrul Zilelor culturii la Siret, în perioada 19-21 septembrie 2014.

Olărean, luat pe sus de mascați

Joi, 11 septembrie, primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, a fost ridicat de procurorii DNA București, fiind acuzat într-un dosar în care, conform unor surse, ar fi șantajat un consilier local. Acesta a fost săltat în jurul orelor 14.00, în timpul unei ședințe de Consiliu Local.

Fum de cauciucuri, la Rădăuți

Un depozit de anvelope de la Rădăuți a fost cuprins de flăcări, marți noapte, la Rădăuți. Pompierii au intervenit cu 8 autospeciale pentru a stinge focul, însă pagubele sunt extrem de mari.

Lucrări ilegale, dar în continuă desfășurare

În Republica Autonomă Rădăuți, deși instituția prefectului a cerut sistarea lucrărilor până la intrarea în legalitate, primarul Aurel Olărean nu a ținut cont de avertizările primite, acesta permițând ca în continuare centrul Rădăuțiului să fie în șantier.

Acțiune Poliție+RAR pe DN 2H Rădăuți

Serviciul Rutier, împreună cu specialişti din cadrul R.A.R. Suceava, au organizat şi desfăşurat o acţiune miercuri, 27 august, pentru reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor cu masa totală maxim autorizată sub 3,5 tone și aflate în circulaţie pe DN 2H Rădăuţi.

Lucrările din zona pietonală a Rădăuțiului, suspendate

Lucrările de amenajare a zonei pietonale din Piața Unirii din municipiul Rădăuți au fost suspendate. Acest lucru a fost decis de o comisie mixtă, constituită din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului şi ai Inspectoratului Judeţean în Construcţii Suceava. Aceștia au constatat, în urma controlului efectuat, că autorizaţia de construire a fost întocmită fără ca actul în speţă să conţină şi avizul de la Protecţia Mediului.

Târgul Olarilor şi Meşterilor Populari „Ochiul de Păun”

Administraţia rădăuţeană finalizează, în aceste zile, pregătirile pentru Târgul Olarilor şi Meşterilor Populari „Ochiul de Păun”, care a ajuns anul acesta la a XXXII-a ediţie, fiind una dintre manifestările care au intrat în tradiţia rădăuţeană şi reunind concurenţi, meşteri olari de pe toate meleagurile ţării, dar şi din străinătate.

Extravaganța senatoarei Miron

Bijuterii scumpe, haine în tendinţe cu moda, pantofi de sute de euro fac din senatoarea PNL Vasilica Steliana Miron un subiect pentru presa mondenă. Ultima fiță a senatoarei o reprezintă înlocuirea insignei de parlamentar din alamă cu una de aur.

Ziua Poliţiei de Frontieră, sărbătorită printr-o expoziţie la Rădăuţi

În data de 24 iulie 2014, orele 13.00, la Hotelul „Gerald’s” din Rădăuţi, cu ocazia aniversării Zilei Poliţiei de Frontieră Române, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, în parteneriat cu Arhivele Naţionale Suceava, organizează o microexpoziţie dedicată acestei zile.

Sancțiuni pentru managerul Spitalului din Rădăuți

DSP Suceava l-a sancționat cu două mii de lei pe Dorin Tibeică, managerul Spitalului din Rădăuți, în urma constatării unor nereguli în cadrul departamentului de Primiri Urgențe din unitate.