Ședința Comisiei de Dialog Social, la solicitarea Sanitas

La solicitarea reprezentanților Uniunii Sindicale Județene Sanitas, membră a Uniunii Județene a CNSLR Frăția  Suceava, afiliată la Federația Sanitas, are loc ședința Comisiei de Dialog Social, marți 10 octombri...

Grevă de avertisment la Spitalul Județean Suceava

Membrii sindicatelor SANITAS din județul Suceava au fost în grevă de avertisment timp de două ore, miercuri 19 octombrie 2016, în intervalul 08:00 – 10:00. În această perioadă, protestatarii au asigurat o treime din activitatea obişnuită şi toate urgenţele medico-chirurgicale.

Încep acţiunile de protest din partea sindicaliştilor de la Sanitas

Preşedinte USJ Sanitas Suceava, Romică Balan, a declarat că liderii organizaţiilor afiliate la Uniunea Sindicală Judeţeană Sanitas Suceava vor depune astăzi, 20 aprilie, un memoriu la Instituţia Prefectului prin care reprezentantul Guvernului în teritoriu va fi informat despre nemulţumirile salariaţilor din sistemul sanitar şi de asistenţă socială.