Încă o victimă la „Zidul Morţii”
"Zidul Morţii", cum a fost denumit cel mai prost proiect din România, aflat pe DN 17, la intrarea în Suceava dinspre Gura Humorului, a mai luat un suflet în noapte de 3 spre 4 ianuarie. Un tânăr de doar 21 de ani a murit, după ce s-a strivit cu maşina de locul în care alţi 3 oameni şi-au găsit sfârşitul. Conform anchetei poliţiei, şoferul este vinovat pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. Sucevenii vor protesta vineri, 10 ianuarie, la colosul plantat în mijlocul şoselei.