Voievodul litoralului

Ștefan cel Mare va fi principala atracție a ediției din 2 august a Carnavalului de la Mamaia. Interpretat de Radu Mazăre, voievodul va fi plasat în lupta de la Podul Înalt. În cadrul evenimentului, va fi ilustrată întoarcerea domnitorului rănit din luptă și modul în care mama sa îl alungă de acasă.

Flutur, emoţionat la ratificarea acordului cu Moldova

Senatorul Gheorghe Flutur a declarat joi, 3 iulie, că a participat la cel de-al doilea moment istoric de după cel în care a tăiat, simbolic, gardul de sârmă ghimpată de la graniţa româno-moldovenească, în anul 2010.
article placeholder

Ştefan cel Mare, în paragină

Statuia domnitorului Ştefan cel Mare, amplasată în parcul Şipote, se află într-un stadiu avansat de deteriorare. Creaţia a fost inclusă pe lista Monumentelor Istorice din judeţul Suceava, în anul 2004.

510 ani de la moartea lui Ştefan cel Mare

Astăzi se împlinesc 510 ani de la moartea domnitorului Ştefan cel Mare. Cu ocazia acestei zile, vor avea loc ample manifestări la Putna, unde vor participa oficialităţi ale judeţului, feţe bisericeşti, dar şi cetăţeni pentru care Ştefan cel Mare reprezintă încă domnitorul glorios al Moldovei.

Undă verde pentru sala de sport

În cadrul ședinței ce a avut loc joi, 26 iunie, la Consiliul Local, s-a discutat proiectul cu privire la extinderea, modernizarea și refuncționalizarea sălii de sport a Colegiului Național Ștefan cel Mare.

Două proiecte legate de școli, dezbătute în Consiliul Local

În ședința extaordinară de joi, 12 iunie, consilierii locali vor avea de aprobat proiectul privind documentația tehnico- economică pentru extinderea şi modernizarea sălii de sport de la Colegiul Ștefan cel Mare, dar și proiectul de executare a campusului școlar la Liceul cu Program Sportiv.

Sesiunea, stresul studenților

Potrivit structurii anului universitar, odată cu ziua de 9 iunie 2014 a început și sesiunea. Studenții sunt cei care trebuie să se mobilizeze, deoarece perioada de examinare se va finaliza la data de 29 iunie 2014, urmând mai apoi sesiunea de restanțe, ce va avea loc între 30 iunie și 6 iulie 2014. Am stat de vorbă cu studenții din cadrul Universităţii Ștefan cel Mare și am aflat cum se pregătesc aceștia pentru sesiune și cât timp alocă ei pregătirii examenelor.

A doua ediţie a festivalului internațional literar bilingv Lectora, la Suceava

În perioada 12 – 15 iunie, la Suceava, va avea loc cea de-a doua ediţie a festivalului literar germano-român al tinerilor creatori - Lectora. Tinerii creatori vor intra în contact cu scriitori notorii atât din ţară, cât şi din străinătate şi se vor cunoaște între ei participând la numeroasele sesiuni de lectură, la Workshop-uri dedicate compunerilor originale, precum şi în cadrul unui concurs de creație literară pentru elevi.

Sala Tronului va putea fi vizitată la Iulius Mall

De săptămâna viitoare, cei care doresc să descopere poveştile trecutului vor avea un motiv de bucurie la Iulius Mall Suceava. „Sala Tronului” va putea fi vizitată de pe 5 mai 2014, la parterul mall-ului, clienţii având acces la o lecţie de istorie frumoasă.

3 milioane de lei pentru Aeroportul Ștefan cel Mare

În ședința de miercuri, 30 aprilie, consilierii județeni vor hotărî cum vor fi alocate cele 3 milioane de lei, bani necesari pentru dotarea cu o autospecială de stingerea incendiilor, o autoscară pentru pasageri şi un utilaj tip cargo.

Proiecte de dezvoltare pentru școli

Primăria municipiului Suceava a depus un prim proiect la Agenţia de Dezvoltare Nord Est, în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii şcolare pe fonduri europene. Conform primarului Ion Lungu, cele trei licee care au parteneriat cu municipalitatea sunt Liceul Sportiv, Colegiul Naţional “Petru Rareş” şi Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare”.

Avioane tip Boeing 737 şi Airbus A320 pe Aeroportul Salcea

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că după finalizarea lucrărilor de modernizare, Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Salcea va avea toate condițiile necesare pentru avioanele companiilor low cost şi de linie.

Arestat după ce a furat de la doi tineri

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc au acţionat cu profesionalism şi în doar o zi au reuşit identificarea şi reţinerea unui tânăr care a deposedat doi minori de aparatură foto. Ulterior, urmare a activităţilor de cercetare desfăşurate, poliţiştii au reuşit asigurarea unui material probator de calitate ce a permis arestarea învinuitului pentru 29 de zile şi introducerea acestuia în Arestul IPJ Suceava.

„La Suceava după 50 de ani” împreună cu Alex Ștefănescu

Criticul şi istoricul literar Alex Ştefănescu va fi prezent peste câteva zile la Suceava pentru a lansa un volum de mărturii şi pentru a susţine o conferinţă. Volumul „Convorbiri cu Alex Ştefănescu”, este semnat de Ioana Revnic.