Vineri, 12 iunie, când Parlamentul are programată dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură a PNL, liberalii suceveni aveau programat un miting de protest în faţa Palatului Administrativ.
Călin Popescu Tăriceanu, a explicat, în ediţia de miercuri a emisiunii "Subiectiv"realizată de Răzvan Dumitrescu, că a evitat să comenteze declaraţia doamnei Stanciu, şefa ICCJ.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Polţiei Oraşului Salcea, Secţiei de Poliţie Rurală Preuteşti şi Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Suceava au desfăşurat activităţi investigative complexe pentru punerea în executare a două mandate privind pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea unor infracţiuni grave – talhărie şi infracţiuni la viaţa sexuală.
Posesorii mandatelor de executare a pedepselor cu închisoarea se sustrăgeau măsurilor privative de libertate fiind semnalaţi la nivel naţional şi european.
Ludovic Orban și-a continuat atacurile și amenințările la adresa lui Victor Ponta și la adresa PSD, puctând că totul abia începe și că nimic nu se termină după votul de marți din plenul Camerei Deputaților.
În fiecare an, Muzeul Etnografic Hanul Domnesc propune elevilor teme diferite care să le formeze cunoştinţele despre cultura populară, să le stimuleze imaginaţia şi aprecierea valorilor tradiţionale. În acest sens, Muzeul Etnografic - Hanul Domnesc organizează, în ziua de 5 iunie 2015 cea de a XIX-a ediţie a expoziţiei-concurs de desene „VIS DE COPIL ÎN CASA BUNICILOR” cu tema „ Motive şi culori în arta populară bucovineană”.
În baza analizelor realizate la nivelul IPJ Suceava sub coordonarea conducerii inspectoratului, în ultimele zile s-a dispus intensificarea acţiunilor de control şi exploatare a informaţiilor deţinute cu privire la transportul, depozitarea şi comercializarea de ţigarete de contrabandă. Au fost organizate mai multe echipe cu participarea poliţiştilor rutieri, luptătorilor S.A.S. dar şi a celor din cadrul structurilor de investigare a criminalităţii economice, acţiunile fiind organizate la nivelul întregului judeţ.
La Liceul Tehnologic Cajvana a avut loc, la sfarşitul săptămânii trecute, Simpozionul Internaţional „Arborii Ocrotiţi – simbol al vitalității, diversității și frumuseții”, ediţia a doua, la care au participat cadre didactice din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal, profesori universitari, dar si oaspeti veniti de peste granita.
Iulius Mall Suceava sărbătoreşte Ziua Internaţională a Copilului printr-o agendă bogată în evenimente dedicate prichindeilor. Concurs de înălţat zmeie, atelier de creaţie, facepainting, spectacol de magie, jocuri şi fotografii cu personaje îndrăgite – acestea sunt surprizele care le vor aduce zâmbete copiilor, de ziua lor.
Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Catalin Nechifor, a afirmat ca in acest an, in masivul Rarau, va fi amenajat un punct de belvedere, in locul numit Piatra Soimului.
Prefectul judetului Suceava, Constantin Harasim, urmeaza sa semneze, vineri, 29 mai, ordinul de numire a lui Marinel Sofronie, la conducerea Primariei Radauti.
Deputatul PNL, Sanda Maria-Ardeleanu, a prezentat vineri, 29 mai, prin Skype, în plenul Colocviului Internaţional ”Literatura ca spaţiu al interferenţelor”, organizat de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, comunicarea intitulată ”Les espaces de l’imaginaire linguistique”.
Deşi în mod repetat poliţiştii au atras atenţia cu privire la modul de asigurare a locuinţelor, caselor în construcţii sau anexelor aferente acestora, se constată că, în continuare cetăţenii depozitează materiale de construcţii în spaţii care nu sunt închise sau măcar îngrădite
Consiliul Judetean Suceava, Centrul Cultural "Bucovina", Primaria si Consiliul Local Berchisesti, au organizat pe data de 21 mai 2015, prima editie a Festivalului Folcloric "Procopie Jitaru - Florin Piersic".
Primarul Ion Lungu sustine ca pana acum s-au strans peste 2000 de caini de pe strazile din Suceava. Totodata, acesta a mentionat ca desi, pana acum ar fi trebuit sa fie stransi toti, pe strazi apar in continuare alti caini.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.