CONCURSULUI NAŢIONAL DE LECTURĂ BĂTĂLIA CĂRŢILOR

Biblioteca Bucovinei ,,I.G.Sbiera” Suceava, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Suceava, organizează în acest an a treia ediţie a CONCURSULUI NAŢIONAL DE LECTURĂ BĂTĂLIA CĂRŢILOR, ce are ca scop stimularea lecturii în rândul copiilor şi adolescenţilor.

SSS Winter Camp

În perioada 11-14 februarie, Societatea Studenților Stomatologi Iași, vă invită la câteva zile de relaxare și distracție. Ajunsă la cea de-a treia ediție, SSS Winter Camp își propune a fi, pe lângă un prilej de socializare, un pas inițiatic pentru cei care doresc să se implice pe viitor în activitățile SSS Iași.

Consortiul de Inginerie Economica din Romania-CIER

In perioada 15-16 mai la Constanta s-a desfasurat Consortiul de Inginerie Economica din Romania-CIER, avand coorganizatori Universitatea „OVIDIUS” din Constanta si Academia Navala „Mircea cel Batran”. La manifestare au participat reprezentanti din 22 centre universitare din Romania. Universitatea Suceava a fost reprezentata de prof.dr.ing Radu-Dumitru PENTIUC directorul Departamentului de Electrotehnica din Facultatea de Inginerie Electrica si Stiinta Calculatoarelor si studentii Lenuta Mihaela RUSU si Pavel POPESCU, din anul IV, programul de studii Inginerie economica in domeniul electric, electronic si energetic.

Studenții suceveni, prezenți la „Laval Virtual” 2015

O echipă de studenţi de la USV a fost selectată de organizatorii evenimentului ştiinţific şi industrial „Laval Virtual” 2015, din Franţa, pentru a participa la competiţia studenţească internaţională de tehnologii ale realităţii virtuale şi augmentate „Virtual Fantasy”, categoria Limited Time.

Studenţii de la Drept, faţă-n faţă cu jurnaliştii

Studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, Specializarea Drept, au dorit să afle cât mai multe despre libertatea presei. Joi, 5 martie, ELSA Suceava a organizat un eveniment la care au fost prezenţi mai mulţi jurnalişti suceveni, care au răspuns întrebărilor studenţilor.

Studenții ar putea avea liber pentru alegeri

Studenţii ar putea avea liber vineri, 14 noiembrie, şi luni, 17 noiembrie, pentru a putea merge acasă, unde să şi voteze. Este ceea ce propune ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Studenții de la USV vor primi burse mai mari

Într-un comunicat de presă remis de prorectorul Universității „Ștefan cel Mare”, prof. univ. dr. Ștefan Purici, acesta precizează că în acest an universitar, studenții suceveni vor primi burse mai mari.

Justiție pentru toți!

Palatul de Justiție Suceava și-a deschis astăzi, 24 octombrie, porțile pentru studenți, elevi și pentru toate persoanele interesate de realizarea actului de justiție.
universitatea din suceava corpul E

Concurs în premieră la USV

Un nou concurs organizat de Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor va avea loc în perioada 30-31 octombrie 2014, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava. Concursul este intitulat „25 de ore la USV” și dorește să testeze abilitățile de dezvoltare hardware și software, creativitatea și perseverența echipelor înscrise în competiție.

AJOFM invită tinerii la o nouă bursă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava va organiza mâine, 24 octombrie, o nouă bursă a locurilor de muncă pentru persoanele defavorizate care nu depășesc vârsta de 25 de ani. Evenimentul se va desfășura la Iullius Mall Suceava, până la ora actuală anunțându-și prezența 19 angajatori.

A III-a sesiune de admitere la USV

Universitatea Ștefan cel Mare organizează a III-a rundă de înscrieri pentru ocuparea locurilor rămase încă libere!