Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată sâmbătă, 28 iunie, de un tânăr de 18 ani din municipiul Bacău, despre faptul că în jurul orei 08.00, în timp ce se afla în parcul central din municipiul Suceava, o persoană de sex masculin l-a lovit, după care i-a sustras din buzunarul de la pantaloni o sumă de bani, cartea de identitate şi un pachet de ţigări.

În urma sesizării s-au efectuat verificări în zonă, iar la un moment dat a fost observată pe strada 1 Mai o persoană care corespundea cu semnalmentele date de reclamant, iar la vederea patrulei de poliție a intrat într-un bar. S-a procedat la interceptarea acestuia, iar în prezenţa unui martor s-a stabilit că cel în cauză este un tânăr de 23 ani, din municipiul Suceava, iar în urma controlului corporal a fost găsită asupra acestuia cartea de identitate ce aparţine victimei şi alte bunuri personale.

Valoarea prejudiciului a fost estimată de către persoana vătămată la suma de 300 lei, reprezentând suma de bani şi pachetul de ţigări.

În urma probării activității infracționale a suspectului s-a dispus continuarea urmăririi penale față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. Măsura dispusă a fost confirmată prin ordonanță de către procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Prin declarația dată, tânărul a recunoscut fapta, negând însă sustragerea banilor și a menționat că suferă de schizofrenie paranoică, aspecte confirmate de documentele depuse la dosar și de rudele care au fost contactate cu această ocazie, care au menționat că numitul este sub tratament de specialitate.

Având în vedere aceste aspecte, tânărul a fost internat în cadrul Secției de Psihiatrie a Spitalului de Urgență Suceava, urmând ca în perioada următoare să fie supus unei expertize medico-legale, în vederea stabilirii discernământului.

În cauză, cercetările sunt continuate față de suspect, de poliţiştii Biroul Investigaţii Criminale Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.