Dacă ai tot auzit termenul de urgență climatică și ești conștient de felul negativ în care omenirea afectează mediul înconjurător, atunci știi că este nevoie ca orice companie să ia măsuri de protejare a planetei. Tocmai de aceea, în cadrul oricărei companii, indiferent de profil sau de, dimensiune, trebuie luate acțiuni de minimizare a impactului asupra mediului.
În condițiile în care există mai multe modalități simple de reducere a emisiilor de carbon, nicio companie nu are vreun motiv să nu implementeze măsurile necesare pentru a proteja mediul în care trăim.
Iată 5 moduri prin care poți reduce amprenta de carbon în cadrul companiei tale:
- Respectă legislația națională și internațională. Cadrul legal este esențial pentru buna funcționare a companiei tale. Tocmai de aceea, trebuie să te asiguri încă de la începutul afacerii tale că ești la curent cu toate reglementările. Poți apela la o companie de consultanță de mediu cum este Stratos care te poate ajuta, de exemplu, dacă firma ta are nevoie de o certificare ISO. Există două standarde de Certificare ISO implementate la nivel de companie (ISO 9001 si ISO 14001), acestea garantând calitatea serviciilor și nivelul de performanță ridicat. Alege-ți un partener de încredere pentru partea legislativă.
- Colaborează cu furnizori sustenabili. Nu este suficient să faci tot ce poți pentru ca afacerea ta să respecte principiile ecologiste, ci trebuie să te asiguri că la fel fac și partenerii tăi. Până la urmă, orice asociere spune ceva despre compania ta. Unul dintre criteriile după care poți alege furnizori prietenoși cu mediul înconjurător este chiar certificarea ISO menționată anterior.
- Creează un spațiu verde. Este binecunoscut faptul că un spațiu verde la locul de muncă aduce nenumărate beneficii angajaților și mediului înconjurător. Dacă ai o curte aferentă sediului, plantează copaci, gazon și plante, în funcție de mărimea locului. Dacă nu ai un asemenea loc, alege un balcon spațios pe care să-l amenajezi similar. Studiile au dovedit faptul că un astfel de spațiu la locul de muncă îmbunătățește concentrarea, reduce oboseala atenției și crește productivitatea cu 20%.
- Adoptă un program de lucru hibrid. Chiar dacă acest sistem de lucru a devenit mult mai cunoscut în timpul pandemiei, a fost dintotdeauna una dintre cele mai bune soluții pentru mediul înconjurător. Este felul în care angajații tăi vor câștiga timpul pierdut între casă și birou, precum și cheltuielile aferente. În plus, se vor reduce astfel considerabil și emisiile de transport. Acestea reprezintă aproximativ o cincime din emisiile globale de CO2. În plus, vei putea opta pentru un spațiu de birouri mai mic, cu un consum mai mic de energie.
- Adună oameni în jurul tău. Implementează o cultură organizațională bazată pe respect față de natură și mediul înconjurător. Susține un spațiu sigur, fără risipă, cu accent pe reutilizare și reciclare, și pe folosirea cât mai eficientă a resurselor. În acest fel, echipa ta va duce mai departe aceeași atitudine, iar planeta nu va avea decât de câștigat.
De la lucrurile simple, la îndemână, cum ar fi plantarea copacilor, până la reciclarea selectivă sau folosirea energiei alternative, fiecare lider poate da un exemplu de bună practică prin cultura organizațională pe care o promovează în compania sa. Tot ce trebuie să faci este să te înconjori de oameni de încredere care te pot susține în acest proces.
Sursa foto: pexels.com
Lasa un raspuns