Și „masele” de la sate și orașe au răspuns repede pentru că, probabil, duceau dorul de o plimbare la târg la Suceava sau, pur și simplu, rachiul, vinul și micii erau o ofertă prea tentantă, iar unii primari din cei 53 ai PNL și PDL, nu s-au zgârcit să-i ademenească pe concetățenii lor cu tradiționalele bunătățuri.
Pe scările interioare ale Casei de Cultură a Sindicatelor un bărbat, mai veștejit, dar cu geaca de piele neagră, prăfuită și zgâriată, din dotare se împingea zdravăn în spatele mulțimii ce staționa blocând intrarea către sală. „Unde te împingi așa măi omule? Ești nebun? Nu vezi că nu e loc nici să treacă o gâză între noi? Sau vrei să o vezi pe Alinuța (n.r. Alina Ghorghiu) de aproape?”, s-a auzit vocea unui alt bărbat, ceva mai tânăr și cu un costum foarte elegant. Secvențele din tabloul aglomerației nu se opresc aici. Două fete vesele, o blondă și o șatenă, cu telefoanele în mână, se plângeau că nu pot ajunge mai în față în sală, să le vadă primarul că sunt prezente. „Hai pe partea cealaltă tu fată și poate găsim un loc pe scaun să putem sta pe facebook”, spunea una dintre tinere.
- Între orgolii și… „mântuirea noastră”
Deschiderea „oficială” a spectacolului de vorbe și promisiuni a fost făcută, așa cum era de așteptat, de către Gheorghe Flutur dojenindu-l din prima frază pe primarul Ion Lungu: „Ioane, sala e prea mică!”. Răspunsul, și implicit soluția problemei, a venit repede de la Lungu care a spus că se va construi o sală mare, polivalentă. Între Flutur și Lungu a mai prins microfonul și deputatul Pardău care a borborosit ceva despre: orgolii, echipă și „energia unei victorii anunțate”. Cel mai smerit părea a fi un alt deputat, Ioan Balan care a adus un fragment din predica de liturghie pe scenă. ,,Mă bucur că suntem capabili să trecem peste orgoliile personale. (…) În viață facem totul pentru mântuirea noastră”. Sala nu a reacționat, dar nici nu a căzut în meditație/levitație la spusele lui Balan. Apoi, a venit picătura de metaforă de Humor, marca Ursaciuc: „Gândim cu neuronul, nu cu rânza. (…) Sunt mândru că sunt român, mândru că sunt liberal, fudul că sunt bucovinean!”.
- Candidatul „domnul-preot Mihăilă”: politicienii se sacrifică… și moldovenii nu au umor
Și după cum a fost prezentat de Flutur, „domnul preot Mihăilă”, candidat de ultimă oră la Fălticeni, a fost mult sub așteptări, ca să nu spun chiar catastrofal sau „a fost cel mai slab discurs de pe scenă”, cum concluziona cu voce tare, și cu of în glas, poeta blondă care se afla exact lângă mine. Și din filozofia bisericeasco-umană a domnului preot Mihăilă am aflat, cu surprindere chiar că „noi, după Revoluție, am luat-o pe alte căi.” Dar și viziuni de sacrificiu „Despre amor, omor și umor” (n.r. o piesă de teatru a trupei Birlic din Fălticeni”. „Despre amor putem vorbi, ca liberali, despre iubirea față de țară. Un politician nu este așa, un om care n-are ce să facă sau care vrea să se îmbogățească, ci iubește cel mai mult țara, de aceea intră el în politică, să-i ajute pe ceilalți, el se sacrifică. Așa cum și eu pentru patru ani sunt în slujba fălticenenilor, pentru că n-am nicio îndoială că mă vor alege. Deja am primit foarte multe jigniri, dar nu-i nimic, răspundem răului cu binele nostru, vrem să arătăm cât de buni suntem noi, nu cât de răi sunt alții !… Tofan (n.r. Vasile Tofan fost primar PDL în Fălticeni) e comic și are umor, parcă ar fi oltean”. Mulți din sală au râs când au auzit cum politicienii se sacrifică pentru binele nostru, iar unii au reacționat/ replicat la faza cu oltenii au umor, iar moldovenii, pe cale de consecință, nu prea au haz. Din mijlocul unei plăcute letargii moldave, Alina Gorghiu, îmbrăcată într-un sacou roșu aprins, i-a replicat lui Mihăilă: „Lăsați, lăsați”, iar gesticularea din mâna a fost „tradusă” ca un hai că ai dat cu bota în baltă…
- „Telegrame”
Primarul Lungu se pune pe treabă serioasă. „E un moment de bilanț. În ultimii 12 ani au fost făcute investiții în Suceava de 347 milioane euro”, a spus Lungu. Proiecte pentru viitor propuse de primarul și candidatul Lungu: sală polivalentă, stadion nou, zonă metropolitană, bazine de înot, pod peste râul Suceava, șosea ocolitoare nr. 2, zonă de agrement, parcări etc. etc. etc. și la final, un coș cu flori oferit Alinei Ghorghiu.
După ce a citit, pe repede înainte, candidații PDL – PNL pentru 113 localități din Suceava, Ghe. Flutur a readus vechea raniță de… „atras investitori” (n.r. și acum 4 ani și acum 8 ani Flutur umbla cu ranița asta în gură – adică vorbea de ea). „Avem 5 obiective…locuri de muncă…1 din 7 suceveni sunt plecați la muncă în străinătate… avem doar 50% PIB față de județele din Ardeal … de acum fiecare cu ranița în spate mergem după investitori!”. Foarte clar și ferm îndemnul făcut de Flutur în fiecare campanie electorală și asta de ani și ani, dar biata raniță nu s-a răblăgit oare de atâta purtat în spate…??? Eh, ranița ca ranița. Dar punem și o draniță în raniță?
Trei doamne și… peste o sută de bărbați pe scenă, la Suceava, iar Alina Gorghiu spunea despre reprezentarea femeii în politică și vorbea despre 30 % minim cotă de gen și la ConsiliulJudețeanși la Consiliile locale. Vise, draga taichii, vise…
Vasile Blaga a avut un discurs de discuții politico/personale: „Bine te-ai întors Ioane!” (n.r. Ion Lungu). „Mulțumiri lui Pardău pentru conducerea unică de la Suceava” și alte „gogorițe” de entuziasmat numeroasa audiență. Fără rezultatul scontat.
„Fain spectacol. E prima dată când intru în căminul (n.r. probabil se referea la cămin cultural) ăsta. Și ni-o plăcut că o fost așa di multî lumiii”, a concluzionat, cu haz, un bărbat în puterea vârstei și de la care am aflat că-i venit din Bălăceana și că „O spus cumătru să merg cu el azi să-l ajut la o treabă și iaca aici îs!”.
Lasa un raspuns