Filiala PNL Suceava a fost printre primele care și-au arătat, prin președintele PNL Gheorghe Flutur, susținerea pentru Florin Cîțu, însă prezența taberelor din interior începe să fie tot mai evidentă și la Suceava.
După ce s-au delegat atribuții de la un subprefect PNL la alt subprefect tot PNL, după ce liberali vechi au spus cu voce tare că unele decizii nu par a fi cele mai bune, sâmbătă, 11 septembrie, primarul liberal al comunei Bosanci a descris public lucruri din culisele partidului la nivel de județ.
Neculai Miron, membru PNL prin negocierea altui vechi liberal, și nu a lui Gheorghe Flutur, pune din acest motiv mai detașat cărțile pe față.
Redăm în continuare mesajul primarului și acuzațiile pe care i le aduce președintelui partidului:
„Domnule Președinte KLAUS IOHANNIS
Acest drept a fost luat nu numai unor simpli membri , ci și unor președinți de organizații care au obținut în jur de 70 % la alegerile prezidențiale și locale!,,Doamne, iartă-l că nu știe ce face”, a scris pe pagina de FB primarul.
Menționăm că, în cadrul ședinței Consiliului Director al PNL Suceava, care a avut loc tot sâmbătă, la hotel ALDI din Gura Humorului, cei prezenți au hotărât, prin vot secret, ca 117 voturi de la Suceava să meargă către Cîțu.Singurul vot pentru Moțiunea lui Orban a fost al primarului Neculai Miron, însă au fost și absenți.
Lasa un raspuns