Tinerii din comuna Todirești care vor să își construiască case primesc pământ gratuit din partea primăriei.
Vasile Avram, primarul comunei Todirești, a anunțat că tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani pot primi gratuit parcele de teren cu suprafaţa de 5 ari, doar cu condiţia să-şi construiască o casă.
Și pentru cei care au depăşit vârsta de 35 de ani primăria acordă facilităţi pentru a-şi construi case pe parcele de câte 10 ari. Cei interesați trebuie să știe că pot concesiona o parcelă cu suprafața de 10 ari, pe o perioadă de 49 de ani, la preţul de 20.000 de lei, dar ca trebuie să achite un avans de 7.000 de lei.
Primăria a pus la dispoziţia celor interesaţi 150 de parcele de 10 ari, iar, după cum a precizat primarul Vasile Avram, până anul trecut au fost acordate 28 de parcele pentru tineri, iar până în prezent au fost concesionate 80 de parcele de 10 ari pentru construcţia de case.
Lasa un raspuns