Un echipaj din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a oprit luni, 4 iulie, în jurul orei 16:00, pentru control autocarul de transport persoane, aparținând unei societăți comerciale și condus de un bărbat de 30 de ani din comuna Grămești, care circula din direcția comunei Brodina spre orașul Vicovu de Sus și în care se aflau 9 pasageri.

Potrivit unui comunicat al I.P.J. Suceava, în urma controlului interiorului autocarului, polițiștii au identificat două bagaje voluminoase aparținând unui bărbat de 53 de ani din comuna Brodina, în interiorul cărora se aflau 500 pachete de țigarete de contrabandă, fără banderole fiscale.

Țigările, aproximate la suma de 5.000 lei, au fost ridicate pentru cercetări, bărbatului de 53 de ani fiindu-i confiscată și suma de 873 lei aflată asupra lui.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.