Instituită în 2009 de către Organizația Națiunilor Unite, ziua de 22 aprilie a devenit sărbătoarea oficială a planetei și expresia comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde. În acest sens, au loc anual, la nivel mondial, numeroase campanii de sensibilizare a oamenilor, acțiuni de curățenie, concursuri și dezbateri pe teme ecologice, precum și numeroase expoziții dedicate frumuseților naturale ale Pământului.
Emisiunea filatelică este alcătuită dintr-un timbru poștal cu valoarea nominală de 5,00 lei și un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost realizate coli de 28 de timbre și minicoli de 8 timbre + 1 vinietă.
Începând cu ziua de luni, 22 aprilie 2013, emisiunea de mărci poştale Ziua Pământului 2013 va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Lasa un raspuns