Cei 21 de colegi de partid, aleși consilieri județeni pe listele PNL, nu vor mișca în front și vor executa ordine. Deja s-a stabilit echipa de conducere și s-au făcut publice numele celor doi vicepreședinți: Seredenciuc și Niță (alt Niță… nu „fostul”). Dacă-i ordin cu plăcere… se spune mai în glumă mai în serios. În deliberativ treaba va fi serioasă. Și de multe ori gravă. Așa cum ne-au mai obișnuit unii oameni din fostul PDL care se regăsesc acum în marele PNL. Flutur a accentuat, de nenumărate ori, că se apucă serios de treabă pentru a… „reporni județul Suceava” . Prin multe birouri din C.J. se aude și se simte, deja, un murmur de regret după fostul și o accentuată senzație de curent rece pe șira spinării ori pe la tâmplele unora care au fost apropiați, mult prea tare, de foștii șefi.
Ioan Cătălin Nechifor, fost europarlamentar, fost director în C.J., fost deputat, fost șef al administrației județene. De acum, pentru o perioadă, un simplu consilier județean. Cu patru realizări mari „ca patru puncte cardinale” marcate în campania electorală: aeroportul (aici cred că trebuie împărțiți laurii cu Flutur) spitalul județean (și aici trebuie împărțiți laurii cu Flutur și cu dr. Cristian Irimie), Cetatea (și aici trebuie împărțiți laurii cu Flutur și Lungu) și Transrarăul. Cu amorțeala și lejeritatea din mandatul 2012-2016 Nechifor a reușit, totuși, să-și asume rezultatele din localitățile unde candidații social-democrați au câștigat primăriile.
Așadar, nu tot tortulețul rezultatelor de la alegerile locale este glazurat cu ciocolată pentru PNL & Flutur sau Flutur & PNL. Mai sunt și zone unde „cofetarul” a ars blatul și nici nu a mai fost turnată ciocolată de decor. Asta așa… dacă tot discutăm/analizăm în termeni dulci. Dacă facem o referire și la numărul de primării câștigate de către PNL și la cele câștigate de PSD scorul este net favorabil social-democraților și lui Nechifor. Pentru că PSD = Nechifor = 63 și PNL = Flutur = 45. Avantaj de palmares politic, dar tare bun pentru zestrea ce trebuie pregătită la parlamentare. Sau ca la fotbal, avantaj numai la golaveraj, nu și la puncte, Nechifor.
Ce spune acum Flutur: „Este un scor foarte mare şi suntem pe primul loc la nivel naţional din punctul de vedere al numărului de voturi obţinute. Vreau să mulţumesc sucevenilor pentru votul de duminică şi pentru că s-au prezentat în număr foarte mare la vot, să mulţumesc şi echipei PNL pentru acest scor de campioni. Dar trebuie să avem o bucurie prudentă, pentru că avem foarte multă treabă de acum înainte. S-ar putea ca unii să se bucure prea repede de succes și să dea TVA-ul jos de la bucurie (…). Vreau să le mulţumesc în mod deosebit celor care au votat echipa PNL, dar şi celor care nu au făcut acest lucru. S-ar putea ca unii să se bucure prea repede de succes și să dea TVA-ul jos de la bucurie… ”.
Ce spune acum Nechifor: „Mergem mai departe, chiar dacă am un sentiment amestecat, victoria pe de o parte, la care se raliază toți, și înfrângerea, care, din păcate, e orfană. Unele lucruri nu poți să le înveți decât pe pielea ta”.
Lasa un raspuns