George Bonea, unul dintre comedianții cu experiență, cunoscut pentru aparițiile TV și online descrie într-un mod aparte tragicul accident în care suceveanca Gabriela Rîpan și-a pierdut viața.

„Gabriela, 20 de ani, a murit într-un scârbos accident provocat de iubitul mai tânăr.

Masculul feroce era la volanul unui bolid Mercedes, jucăria victimei. Prima dată am citit că era mașina lui, dar apoi am aflat că era a iubitei.

Nici nu știu dacă mai are rost să vorbim despre cum de ajung copii de 20 de ani să conducă mașini atât de puternice. Ți-ai pune problema, ca părinte, că poate n-are îndeajuns de multă experiență încât să aibă pe mână o astfel de mașină. Bine, în contextul accidentului de la Cluj nu conducea posesoarea mașinii, ci iubitul. Probabil ea nu se simțea în stare de condus și l-a rugat pe iubitul drogat.

Am citit că mașina a fost un cadou de la părinți. La majorat. Păi nu-i frumos așa? Face copila 18 ani. Ce-i cumperi? Rachetă. Ce se poate întâmpla?

Unii sunt tentați să creadă că Gabriela este o victimă nevinovată a unui descreierat de 19 ani, dar nu putem omite că cei doi aveau o relație, n-a fost urcată cu forța în mașina iubitului incapabil și cel mai probabil n-a fost singura dată când armăsarul vieții ei băga piciorul în pedală. Chiar nu pot să cred că viteza excesivă a lovit mortal în singura noapte când Iuby a fost nițel imprudent, așa cum la Loto mai câștigă uneori premiul cel mare fix ăla care joacă pentru prima dată.

Și nici nu putem pune toată drama în cârca drogurilor. Știu că primul instinct e să spunem că drogurile sunt 100% din problemă, dar poate e și un fond prost pe care se așterne praf de zână.

Că doar nu era vreun eminent care s-a împiedicat într-un club, amețit de metafizică, a căzut cu capul într-un mușuroi de cocaină (sau altceva, încă n-am aflat) și apoi și-a rugat prietena să-l lase să-i conducă mașina până la cel mai apropiat spital. Nu cred că teribilismul îi era străin amorezului și se ascundea exemplar de iubită afișând o conduită bisericoasă.

Asta-i vrăjeală de spus la înmormântare.

Imediat după ce revin de la cimitir prietenii și apropiații celor doi trebuie să-și pune serioase întrebări. Despre viață. Despre alegerile parteneriale. Despre mașinile pe care le conduc și cum. Și la fel și cei care citesc știrea. Că până la urmă despre asta-i vorba. Cât de crazy ești dispusă s-o arzi, câtă adrenalină vrei de la Iuby?

Din lecturile mele mi-am cam dat seama că femeile nu (prea) umectează la șoferii de Logan care le duc bătrânește din punctul A în punctul B, insistând să-și pună centura, dar dacă vreți să trăiți periculos puteți deschide geamul mașinii. Poate vă trage curentul. Ce nebunie, wow, gen!”, scrie George Bonea pe blogul personal.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.