Traian Băsescu a declarat că, în lumina ultimelor dosare răsunătoare instrumentate de DNA, este nevoie de „garanţia” că procurorii nu încearcă să transforme justiţia în „festival” şi să îşi treacă în palmares nume grele pentru gloria personală. „Nu poți să umilești un om, să-l pui să defileze în cătușe în fața presei dinainte chemate. Trebuie să avem garanția că nu avem procurori care își fac un titlu de glorie din a-și pune scalpuri politice la cingătoare. Niciun politician corupt nu trebuie menajat, niciun politician care a modificat probe necesare justiției nu trebuie să scape de închisoare (…) Nu trebuie să avem o justiției discreționară. Trebuie să avem o justiție sobră, care să impresioneze omul, nu o justiție de festival. Nu vreau să aud din gura unui demnitar al Justiției: dacă este nevoie, arestăm o mie! Această aroganță nu face bine justiției”, a declarat Traian Băsescu, la B1 TV.
Fostul preşedinte a subliniat că procurorii nu respectă procedurile şi prevederile legale: „Vă dau un exemplu foarte simplu, trăit pe pielea mea. Ştiţi de povestea cu punerea sub sechestru a terenului de la Nana. Conform Codului Penal trebuia să existe un proces verbal de punere sub sechestru pe care să-l semneze şi proprietarul. Parchetul n-a dat doi bani pe această prevedere legală, a ordonat sechestrul, l-a înregistrat la Cartea Funciară, judecătorul n-a îndrăznit să-i spună procurorului că trebuie proces-verbal de sechestru. Sunt lucruri trăite pe pielea mea şi încep să înţeleg de ce foarte mulţi oameni spun că au probleme cu justiţia. A început să funcţioneze un soi de discreţionarism în interiorul sistemului şi acest lucru nu este bun, pentru că nu vom construi o justiţie credibilă. Noi privim justiţia prin spectacolul de lumini pe care-l avem în faţa DNA, cu care nu sunt de acord”.
„La mine şocul s-a declanşat la bilanţul DNA, prin formularea «noi suntem pe aceeaşi baricadă: procurori şi judecători, în lupta împotriva corupţiei». Dacă am ajuns să gândim că procurorul şi judecătorul sunt pe aceeaşi baricadă, fie şi în lupta anticorupţie, nu mai avem justiţie”, a punctat Traian Băsescu.
Rugat să comenteze poziţia şefei DNA privind necesitatea desfiinţării imunităii parlamentarilor, Traian Băsescu a spus: „Ca om politic, sunt de acord ca un ticalos care modifica probe, fie el senator, deputat sau ministru, daca inseli justitia trebuie sa fii arestat, fara sa-i mai dea nici Tariceanu, nici Senatul vreun aviz. Un om care, prin modificarea probelor, incearca sa insele justitia, n-are de ce sa primeasca protectie de la Parlament. Cum, daca va aduceti aminte, a fost un caz Boldea… De asemenea, un om care a vrut sa se sustraga urmaririi penale, iarasi, nu are de ce sa primeasca protectie din partea Parlamentului. Deci, aici, trebuie umblat undeva, in Constitutie, in legi, in modul de interpretare a literei si spiritului Constitutiei”.
Lasa un raspuns