Președintele Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu a fost prezent ieri în municipiul Suceava, pentru a susține candidații Mișcării Populare la Primăria municipiului Suceava și a președintelui Consiliului Județean Suceava.

Traian Băsescu a ținut o conferință de presă la Suceava„Marian Andronache este un politician nou care a avut curajul să se înscrie în cursa pentru Primăria Suceava, în condițiile în care aici avem oameni politici cu o istorie veche. Eu cred că a venit timpul politicienilor noi, iar PMP este un partid care vrea să răspundă unui comandament al zilei de astăzi, când electoratul, analiștii, jurnaliștii, susțin că este nevoie de o nouă clasă politică”, a declarat Traian Băsescu.

Președintele PMP a menționat faptul că în partid 85% din membri sunt oameni care nu au mai făcut politică până acum, Marian Andronache fiind un exemplu. Totuși, a precizat acesta, a fost nevoie și de un 15% pentru a evita stângăciile majore și pentru a se face un transfer de experiență pentru cei mai puțin experimentați.

„Este foarte greu să te bați cu Ion Lungu la Suceava. La fel se spunea și despre mine la alegerile locale din București în anul 2000, atunci când Partidul Democrat avea doar patru procente. Se spunea peste tot că e greu să te bați cu PSD-ul. S-a demonstrat că nu a fost imposibil, chiar dacă a fost foarte greu”, a mai declarat Băsescu.

Președintele PMP a subliniat faptul că PNL și PSD sunt partidele care s-au opus cu toată forța reformării justiției, reformării structurilor de securitate, drept pentru care a avut parte de două suspendări.

„Electoratul care dorește să continue procesele de reformă în România și să facă ceea ce nu s-a putut face în cele două mandate pe care le-am avut ca Președinte al României este invitat să aleagă PMP și eu le garantez că acest partid va continua procesele de modernizare a țării”, a spus Traian Băsescu.

Acesta a declarat că are mare încredere în propunerea PMP pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava a actualului primar al comunei Pojorîta, Bogdan Ioan Codreanu.

„Dacă discutăm despre cei doi candidați, Marian Andronache și Ioan Bogdan Codreanu, veți constata că este acel mixt de prospețime în politică. Bogdan Codreanu are destulă experiență ca să conducă Consiliul Județean”, a conchis președintele PMP.

Traian Băsescu,alături de candidații din zona Câmpulung Moldovenesc

Un „mic atac” către Gheorghe Flutur, fostul președinte al CJ Suceava

Fostul președinte al României i-a sugerat lui Gheorghe Flutur să nu se mai „împăuneaze cu realizările din județul Suceava”, deoarece meritele nu sunt doar ale lui.

„Știu foarte bine cât sprijin a primit și pentru reabilitiarea Mănăstirilor Sucevița, Moldovița, Dragomirna sau pentru reabilitarea Cetății de Scaun a Sucevei. Domnia sa a primit fonduri atât de la Ministerul Transporturilor, cât și de la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea drumurilor din județul Suceava”, a subliniat Băsescu.

Acesta i-a reamintit faptul că au fost foarte mulți „care au pus umărul” pentru a se face ceva în județ în timpul Guvernului Boc.

„Nu aș vrea să îi invit pe miniștrii din acea vreme să se ducă fiecare în dreptul obiectivelor pe care le-au înființat. Sigur, meritul lui Flutur a fost că a avut un guvern și o susținere pentru județul Suceava cât nu au avut multe județe”, a conchis acesta.

Posibile alianțe, dar după alegerile locale

Președintele PMP nu a luat în calcul nicio alianață înainte de alegerile locale din 5 iunie 2016, dar a precizat că va lua în considerare această situație după ce va vedea scorul obținut.

„O abordare o vom avea acolo unde nu am câștigat primăria. Acolo, opțiunea noastră va fi să rămânem în opoziție, însa o mare problemă politică vine atunci când în locurile unde s-au câștigat primăriile și ar fi imoral să lași un primar fără o majoritate în Consiliul Local pentru că pur și simplu îi distrugi mandatul”, a subliniat Băsescu.

Acolo unde va fi cazul, PMP va găsi o formulă cât mai puțin compromițătoare pentru ca primarii să își poată face programul. Totuși, vor fi primari care vor avea suficientă abilitate și care vor reuși să își administreze activitatea în consiliu fără a face alianțe.

„Bogdan Ioan Codreanu este o personalitate printre primarii din zonă și ar putea fi un excepțional președinte de Consiliu Județean. Nu văd de ce nu am pleca de la premiza că ne propunem ca obiectiv să obținem președenția CJ Suceava, iar Flutur «să mai stea o tură»”, a încheiat Traian Băsescu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.