Ea așa se trezește. Primul pe care îl zărește, fie că e vorba despre mine sau mămică-sa, are parte de un zâmbet larg și știrb, din toată inima. Până și ochii îi surâd ca două steluțe negre. Nu știu dacă ați mai văzut cum strălucesc două steluțe negre, dar dacă nu ați avut acest privilegiu, vă invit pe la noi ca să vă puteți bucura de această experiență. Dau și o țuică bună de prună, poate chiar o invitație la nuntă. Pentru că la sfârșitul lui aprilie, ne căsătorim religios. Am zis să dau anunț în ziar ca să se hotărască cunoscuții care îmi citesc rubrica dacă îmi răspund sau nu la telefon în următoarele săptămâni…
Ei bine, acest surâs, oricât ar fi de matinal iar tu oricât ai fi de obosit, stresat, lipsit de chef, fără viață, pe ultimul drum, sau pe două cărări, îți face ziua grozav de plăcută, pentru că este sincer și nevinovat. Vine din dragostea ei de fetiță mică, mică pentru noi, cei din jurul său. Îl oferă fără discriminări, fără să aibă un scop anume. Doar se bucură că suntem lângă dânsa. Cred că e cea mai cinstită manifestare de dragoste pe care mi-a fost dat s-o cunosc până în momentul de față. Consider că dacă toți am avea această bucurie sinceră față de persoanele din jurul nostru, viața ne-ar fi mult mai plăcută. Energia pozitivă pe care am împărți-o cu ceilalți, ar fi un continuu izvor de energie și motivație. Nu e greu!
Tot de la Miruna am învățat că nu există supărare acolo unde există o inimă curată. Ea nu știe încă să se supere. Asta va învăța pe măsură ce va crește. Tot cu creșterea în vârstă va învăța să aibă nervi, frici, frustrări. Sper să se vindece de aceste boli ale oamenilor mari cât mai repede. Mai bine să fie sănătoasă. Până și înaintarea în vârstă îmi pare a fi o boală. Una incurabilă care se termină întotdeauna la cimitir. E trist că imediat ce te naști, începi practic să mori. Cu fiecare zi, cu fiecare oră, cu fiecare minut, cu fiecare secundă lăsate în urmă, ești tot mai aproape de moarte. Măcar dacă ai avea o viață fericită cât timp ești pe pământ! Dar nu e așa. Cel mult, ajungi să te obișnuiești cu greul până ajungi să-l consideri o normalitate. Atât! Te consolezi cu expresia „Dumnezeu nu îți dă mai mult decât poți duce!”. Am o veste proastă. Dumnezeu nu îți dă nimic în afară de posibilitatea de a alege. De aia viața ta pământească este suma alegerilor pe care le faci. Dacă alegi corect, vei avea o viață, dacă nu frumoasă, măcar ușoară. Atunci când alegi greșit, vei avea o viață grea, chiar urâtă. Tu singur ești sursa bucuriilor și necazurilor tale. Treaba e că alegem greșit de suficiente ori cât să nu mai ajungem să ne bucurăm cum trebuie de viața noastră pământească. …și greșim pentru că atunci când trebuie să facem o alegere, ne gândim prea mult la ce vor zice cei din jurul nostru și nu mai auzim ce ne spune inima.
