Duminică, 26 ianuarie, la ora 00.20, Secția 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată de un localnic de 54 de ani despre faptul că, o autoutilitară a distrus o poiune din gardul imobilului său.

Potrivit IPJ Suceava, din primele cercetări, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că, în jurul orei 00.10, apelantul a observat cum o autoutilitară a intrat în gardul ce împrejmuiește proprietatea sa, provocându-i distrugeri, iar conducătorul auto a plecat de la fața locului.

Cu ocazia verificărilor, polițiștii au reușit identificarea proprietarului autoutilitarei, acesta fiind un localnic de 28 de ani, care a declarat faptul că, autovehiculul se afla parcat în fața imobilului fratelui său, fără a fi asigurat și având cheile în contact.

Astfel, în urma măsurilor operative întreprinse, polițiștii au reușit identificarea conducătorului auto ca fiind un minor de 15 ani din comuna Marginea, care a recunoscut faptul că, la 26.01.2020, ora 00.00, în timp ce se afla pe raza localității de domiciliu, a luat autoutilitara parcată și cu cheile în contact pentru a se plimba, ocazie cu care a condus aproximativ 3 km, iar la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, după care, s-a speriat și a părăsit locul faptei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere” și „furt în scop de folosinţă”, ce va fi soluţionat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.