Marți, 23 noiembrie, la ora 15.23, Secția Urbană de poliție Burdujeni din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de către administratorul SC EXPOMOB SRL, cu privire la faptul că la societatea menționată a avut loc un accident de muncă în urma căruia a survenit decesul lui M. Romeo, de 47 ani, din comuna Șcheia.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, la 23.11.2021, în jurul orei 15.20, M. Romeo se afla la locul de muncă, respectiv la fabrica Expomob din municipiul Suceava. La un moment dat, acesta trebuia să mute niște plăci de pal pentru a putea scoate alte plăci din pal aflate în spatele celor menționate. Pentru ca numitul C. Valerică să poată scoate alte plăci, O. Dumitru și O. Ioan țineau de capetele plăcilor, iar M. Romeo se afla poziționat la mijlocul plăcilor, ținându-le din zona respectivă. La un moment dat, fiind aplecate un număr de aproximativ 6 plăci spre M. Romeo și fiind ținute de acesta și de O. Dumitru și O. Ioan, M. Romeo a luat mâinile de pe placă. În acel moment, O. Dumitru și O. Ioan nu au mai reușit să țină acele plăci ce însumau aproximativ 400 kg, acesta căzând pe fiind aplecate un număr de aproximativ 6 plăci spre M. Romeo. În momentul în care a căzut, M. Romeo a fost prins între plăcile de pal și niște blaturi aflate în imediata apropiere. La scurt timp după lovitură, M. Romeo nu mai prezenta semne vitale
A fost anunțat un echipaj al ambulanței, care l-a resuscitat timp de o oră pe M. Romeo, însă fără rezultat, declarând decesul acestuia.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „ucidere din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.
Lasa un raspuns