Marți, 16 iunie, la orele 09:05, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nr.7 Mălini au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către A. I., din com. Slatina, despre faptul că un bărbat este mort în pădure ca urmare a unui accident de muncă.
B. Nicu, de 42 de ani, din comuna Slatina, era angajat al unei societăți din Slatina care se ocupă cu prelucrarea lemnului.
În jurul orelor 08:55, bărbatul executa lucrări de doborâre copaci în zona Caton Blidireasa, com. Slatina, când a fost lovit de un arbore pe care îl tăiase, suferind leziuni.
În urma verificărilor s-a constat că societatea executa lucrări legale de exploatare a lemnului în zona sus-menționată.
La fața locului s-a deplasat un echipaj SAJ Fălticeni care a constat decesul sus-numitului.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ucidere din culpă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.
Lasa un raspuns