Duminică, 13 martie, în jurul orei 09.05, polițiștii din cadrul  Poliţiei municipiului Vatra Dornei – Compartimentul Rutier, în timp ce se aflau pe D.C. Valea Bancului – com. Coșna, în cadrul unei acţiuni proprii pentru combaterea conducerii vehiculelor sub influenţa alcoolului, au oprit pentru control autoturismul marca Skoda, condus de B. Dan, de 43 ani, din comuna Pojorâta.

Întrucât acesta avea halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.  

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.