Un bărbat de 65 de ani, domiciliat în comuna Preutești, sat Basarabi, a ajuns la spital duminică, 4 august, prezentând arsuri de gradul II și III în zona membrelor inferioare.
Din verificări s-a stabilit că bărbatul lucrează ca cioban la o stână din municipiul Fălticeni.
Astfel, sâmbătă, 3 august, în jurul orei 09.00, în timp ce se afla la stâna susmenționată, organizată pe raza municipiului Fălticeni, zona „Țarna Mare”, în apropiere de stația de epurare, pe fondul consumului de alcool, bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut peste un cazan ce conținea zer fierbinte.
Întrucât starea sa de sănătate s-a înrăutățit, duminică s-a deplasat la Spitalul municipal Fălticeni, unde i s-a stabilit diagnosticul „arsură de gradul II și III membre inferioare bilateral și genital, genunchi bilateral, fese bilateral, în urma contactului cu un lichid fierbinte (zer)”, rămânând internat la Secția Chirurgie din cadrul Spitalului mun. Fălticeni.
Lasa un raspuns