Miercuri, 31 iulie, la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est de la Piatra Neamţ, a fost semnat contractul de finanţare pentru Proiectul „MUNICIPIUL VERDE – Mobilitate Urbană Durabilă în Vatra Dornei”. Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, care a precizat că valoarea totală a proiectului este de 22.665.640, 76 lei, ceea ce înseamnă peste 4.8 milioane Euro.

„Proiectul prevede înfiinţarea unui sistem de transport public şi realizarea de trasee pe rutele: Argestru – Centru, Roşu – Centru şi Todireni – Centru, precum şi pentru asigurarea legăturii între principalele instituţii şi zona staţiunii balneoclimaterice, cu o lungime totala de 21,872 km. Vor fi achiziţionate 4 autobuze hybrid cu o capacitate de minimum 25 de persoane fiecare. De asemenea, se va înfiinţa şi un seviciu de administrare a transportului public de călători şi se vor monta 3 puncte de încărcare electrică”, a explicat primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș.

Potrivit edilului, pe străzile Mihai Eminescu şi Republicii, care vor fi modernizate, vor fi construite piste pentru biciclete, cele două urmând a fi conectate prin Aleea Dornelor. În plus se vor achiziționa 60 de biciclete și se va înfiinţa un serviciu de închiriere (bike-sharing) prin amplasarea a 3 puncte în zona centrală a municipiului Vatra Dornei.

De asemena va fi reamenajată şi strada Luceafarului, proiectul prevăzând şi modernizarea pasajului pietonal subteran existent, precum şi a podului pietonal peste râul Dorna.

„Facem tot ce este necesar pentru a moderniza orașul și pentru a satisface nevoile de mobilitate a cetățenilor din municipiu și din zonele învecinate, a turiștilor ce accesează stațiunea balneoclimaterică și a societăților comerciale din zonă. Aș vrea să mulțumesc întregii echipe de la Primaria municipiului Vatra Dornei cu care am muncit la acest proiect și cu care avem în pregătire, în diferite faze de precontractare, și altele. Până în prezent Primăria municipiului Vatra Dornei a semnat contracte cu finanțare europeană, prin POR, în valoare de 14 milioane EURO”, a mai adăugat primarul Ilie Boncheș.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.