O societate comercială din comuna Frumosu, specializată în debitarea materialului lemnos a depus o solicitare la Garda Forestieră Suceava pentru anularea unui aviz de însoțire a lemnului pentru care transportul nu fusese realizat.
În perioada 22-25.11.2024, delegați ai Gărzii Forestiere Suceava au verificat starea avizului respectiv și au constatat că îndeplinea condițiile de anulare.
În același timp, au fost verificate și stocurile faptice de material lemnos din depozit, în urma verificărilor constatându-se, după aplicarea toleranțelor de măsurare, că societatea deținea 81.6 mc material lemnos în plus față de stocurile scriptice. Astfel, s-a constatat că materialul lemnos în cauză, din care 21 mc lemn rotund de rășinoase și 13 mc lemn foc de fag, nu avea documente de proveniență.
Totodată, o cantitate de 44 mc de resturi de lemn deținute peste stocurile scriptice a arătat indicii că volumul adus în depozit într-o perioadă mai lungă, fără documente de proveniență a fost de fapt mult mai mare.
În acest sens, tot volumul deținut fără documente de proveniență a fost confiscat fizic și transportat la un depozit de stat, iar operatorul economic a fost sancționat cu o amendă de 15.000 lei.
Controlul s-a efectuat împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Suceava.
Se efectuează în continuare cercetări pentru determinarea provenienței reale a materialului lemnos adus în depozitul operatorului economic.
Lasa un raspuns