Duminică, 8 martie, în jurul orelor 12:50, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de către D. Constantin de 64 ani, din Suceava, despre faptul că a fost agresat de către T. Dorina de 51 ani din Vicovu de Sus.
În zona stației TPL 22 Decembrie a fost identificat apelantul care a declarat că este persoană cu handicap permanent și are dreptul la un însoțitor/îngrijitor, iar în seara de 07 martie 2020, în timp ce se afla în imobilul situat pe str. Gheorghe Doja unde își are reședința, a fost lovit de mai multe ori cu pumnul în zona toracelui de către T. Dorina, care are calitatea de însoțitor/îngrijitor al său, dorind să depună plângere împotriva acesteia.
Totodată, D. Constantin a declarat că simte înțepături în zona inimii și are o stare generală de rău, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță, care l-a preluat pe acesta și l-a transportat la UPU Suceava pentru evaluarea stării de sănătate.
În cauză a fost întocmit proces-verbal de constatare, cercetările urmând a fi continuate de către Poliția Municipiului Suceava.
Lasa un raspuns