Marți, 10 septembrie, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Ciocănești, un bărbat a căzut din buldozer și s-a lovit la cap după ce s-a rupt podul cu tot cu utilaj.
La locul evenimentului se afla un echipaj al ambulanței, care l-a preluat pe un tânăr de 23 ani, din comuna Vama, de la locul producerii evenimentului și l-a transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde în urma îngrijirilor medicale acordate i s-a stabilit diagnosticul: „traumatism coloană lombară cu fractură torace L2, declarativ cădere accidentală de la înălțime cu un utilaj, accident de muncă”.
În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că tânărul este angajat în calitate de mecanic utilaj la o firmă din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Marți, 10 septembrie, acesta efectua lucrări de reabilitare a podului din beton situat peste râul Bistrița, D.C. 90 B, Ciocănești, iar în jurul orei 13.00, în timp de picona asfaltul de pe pod, acesta a cedat sub greutatea utilajului, care a căzut în albia râului Bistrița.
În cauză se va proceda la notificarea I.T.M. Suceava în vederea desemnării unui reprezentant pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
S-a întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă faptă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Lasa un raspuns