În ultima vreme sunt tot mai rare cazurile când în unele comunități există persoane care-și deapănă firul vieții până la vârste înaintate. În străvechea și frumoasa așezare a Hănțeștilor de pe Valea Siretului, unul dintre sătenii aflați în viață a împlinit recent venerabila vârstă de 100 de ani : ȘCHIOPU D GHEORGHE, născut la data de 22 aprilie 1920.

„În acel an, când abia se terminase Războiul de Întregire a Neamului, iar românii își realizaseră visul unirii în străvechile hotare istorice, vedea lumina zilei la Hănțești fiul agricultorilor Șchiopu Dumitru și Aglaia, petrecându-și ulterior copilăria pe meleagurile natale. După 22 iunie 1941, când România intra în Al Doilea Război Mondial iar ostașii noștri eliberaseră Basarabia și nordul Bucovinei, răpite anterior de sovietici, peste 500 de tineri hânțeșteni născuți înaintea anului 1923 au fost încorporați la unități militare din Dorohoi și Suceava”, a transmis primarul comunei Hănțești, Daniel Olariu.

Potrivit acestuia,  nu de puține ori s-a întâmplat ca din aceeași casă să fie mobilizați pe front chiar câte doi frați de vârste apreciate.

„A fost și cazul fraților Șchiopu Constantin și Șchiopu Gheorghe. Primul chemat sub arme a fost Șchiopu D. Gheorghe, încorporat la 24 februarie 1942 în Batalionul 14 Vânători de munte. După un stagiu de 8 luni la Școala de cadre militare din Abrud a primit gradul de fruntaș, participând apoi la operațiunile militare ale armatei române pe Frontul de Est cu Regimentul 7 Vânători Lipcani și Regimentul 14 Vânători Piatra Neamț. După încheierea războiului și lăsarea la vatră s-a căsătorit cu Ichim Lucia în anul 1946, având ulterior 2 copii, 6 nepoți și 10 strănepoți. A fost distins cu Medalia Crucea Comemorativă a celui de – Al Doilea Război Mondial, 1941 – 1945, iar ca veteran de război, după anul 1990 a fost avansat până la gradul de sublocotenent în rezervă. În prezent, Șchiopu D. Gheorghe este singurul veteran de război hânțeștean care a împlinit frumoasa vârstă centenară, fiind înconjurat cu prețuire și respect de întreaga comunitate. La mulți ani!”, a mai transmis primarul Daniel Olariu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.