Iubita lui Liviu Dragnea, Irina Tănase, l-a dat de gol pe liderul PSD privind locul şi anturajul cu care acesta şi-a petrecut trecerea dintre ani prin cele două poze postate de la Sinaia pe o reţea de socializare.

Astfel, jurnaliştii de la tvneamt.ro au arătat că şi baronul local Ionel Arsene a fost în acelaşi loc, fapt uşor de dovedit pentru că fundalul unei poze postate pe Facebook din noaptea de Revelion este identic cu cel al imaginilor postate de Irina Tănase, scrie b1.ro.

Locul ales de cei doi pentru Revelion este unul exclusivist la care foarte puţin au acces. Este vorba de Castelul Foișor, un loc destinat exclusiv activităților de protocol ale statului, administrat de RA-APPS. Casa de Vânătoare, aflată în proprietatea RAPPS, cu 43 de camere, a fost o casa îndrăgită de toţi regii României. A fost inaugurată înaintea Castelului Peleş, drept urmare aici au stat Regele Carol I şi Regina Elisabeta până la terminarea castelului. De asemenea, aici au locuit şi Regele Ferdinand cu Regina Maria până la terminarea Pelişorului. Chiar şi Carol al II – lea a locuit aici, în perioada 1930-1940, atâta timp cât a fost Regele României.

Jurnaliştii din Neamţ susţin că, potrivit unor surse din anturajul lui Arsene, cei doi au urma să plece împreună şi în vacanţă în Insulele Maldive. De altfel, Liviu Dragnea şi-a delegat toate atribuţiile de şef al Camerei Deputaţilor pentru luna ianuarie lui Florin Iordache.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.