Liderul deputaţilor USR-PLUS, Ionuţ Moşteanu, se declară surprins de decizia premierului Florin Cîțu de a-l demite pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
Întrebat dacă ieșirea de la guvernare este o variantă avută în vedere de USR în acest moment, parlamentarul a răspuns: ”Orice variantă este pe masă. Sunt colegi care susțin și această variantă. De asta va fi o discuție serioasă, calmă, așezată în Birourile Politice reunite, după ce vom avea toate detaliile din cadrul acestei discuții de dimineață și vedem cum facem în continuare. Pe mine, unul, mă surprinde, mai ales că am fost și la discuția din coaliție, de luni, în care părea că lucrurile sunt clare și am stabilit că mergem împreună în această formulă mai departe”.
Întrebat, de asemenea, dacă România trece acum printr-o criză politică, Moșteanu a declarat: ”Putem spune că e o criză politică. E o surpriză, din punctul meu de vedere, faptul că a fost demis fără o discuție în coaliție”.
Totodată, chestionat dacă ar putea avea loc o renegociere a portofoliilor în Guvern, liderul deputaților USR-PLUS a precizat: ”Trebuie să avem o discuție astăzi și diseară vom stabili cum facem în continuare. (…) Avem o structură a Guvernului decisă în coaliție acum trei luni și jumătate, atunci când am pornit la acest drum împreună, alături de PNL și UDMR. Această structură rămâne în picioare în momentul acesta”.
Surse politice au precizat pentru PS News că cei de la PLUS cer ieșirea de la guvernare, decizie cu care partenerii de la USR nu sunt de acord. De altfel, potrivit surselor, Dacian Cioloș nu ar fi fost informat despre intenția premierului de a-l demite pe Vlad Voiculescu. Cioloș este plecat din țară de la începutul lunii Aprilie.
Lasa un raspuns