Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava vă invită joi, 24 noiembrie 2016, la un concert susținut de Vali Boghean Band.

Boghean Band este un nou proiect lansat în Republica Moldova și este compus din artiști entuziaști și virtuoși, muzica trupei fiind compusă din improvizații originale și este dificil de definit ca un gen specific. Stilul lor este o fuziune între jazz balcanic, etno est-european, folk, muzică orientală și țigănească, dar și cu elemente de muzică clasică, toate fiind îmbinate într-o manieră modernă.

Acest buchet muzical eliberează sentimente dintre cele mai diverse, creând o atmosferă în care fiecare se poate regăsi.
Toți membrii trupei sunt artiști profesioniști cu o experiență vastă adunată în cadrul multor proiecte naționale și internaționale.
Valentin Boghean, sau pur și simplu Valy, solistul trupei, este unul dintre cei mai talentați muzicieni din Republica Moldova. Pe lângă vocea sa specială el este cunoscut deseori ca și maestrul instrumentelor de suflat, printre care trompeta, saxofonul, flautul, tilinca, caval, dar și chitară clasică sau bas. Un veritabil Om Orchestră și un artist cu un stil unic.
Biletele se pot achiziționa online pe www.ccs-sv.ro / www.biletesuceava.rosau de la Observatorul Astronomic, de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 12:00, iar prețul unui bilet este de 30 de lei pentru publicul larg și de 15 lei pentru elevi și studenți.
Informații suplimentare puteți obține la 0752 092 606 sau Casa de Cultură a Studenţilor Suceava .

14853206_1865685743656344_8460746389694470_o

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.