Vânare de vânt

 Până în iarna anului trecut mărturisesc ca folkul nu însemna pentru mine decât o dulce nostalgie după vremurile tinereţii mele pe care rarele piese difuzate la radio o agitau sporadic. A fost nevoie de o excursie la Mediaş şi de întâlnirea cu nişte oameni deosebiţi ca să aflu că există un poet Sorin Poclitaru la Gura Humorului şi de curiozitatea de a-l cunoaşte pentru a descoperi cât de vie e o lume pe care o credeam moartă.

Mărturisesc că a fost aproape o terapie de şoc care mi-a introdus în suflet frumosul nou şi viu pe care îl consideram decedat în faţa asaltului media care promovează cu precădere genurile profitabile bazate pe playback şi mişcare scenică ca să nu spun sâni şi buze siliconate. A urmat primul recital folk desfăşurat in aer liber într-o noapte de decembrie cu o temperatură atât de potrivită unui spectacol că au îngheţat şi boxele ce să mai vorbim de interpreţi şi spectatori moment când am descoperit marea calitate a cantautorilor folk, aceea de a fi dedicaţi trăirilor noastre.

Atunci am realizat că folkul e mult mai mult decât o poezie bună însoţită de o melodie interpretată la chitară şi că declinul folkului s-a datorat mai ales faptului că el n-a mai fost cântat pe stadioane sau în mari săli de spectacole ca în vremea in care îl cântam cu toţii în spatele blocului sau, cum bine spunea un prieten, sub nucul din curtea şcolii.

Folkul nu este nici muzica şi nici poezia care îl compun, el transcende aceste elemente alcătuind o simfonie de trăiri intense, unice şi irepetabile pe care nici filmarea şi cu atât mai puţin înregistrarea audio nu o pot surprinde. Cu siguranţă această simfonie nu poate fi receptată de oricine şi participarea la un spectacol folk a cuiva lipsit de sensibilitatea necesară seamănă cu ducerea unui om lipsit de vedere la un spectacol de balet, dar nu poţi să ştii dacă eşti sau nu capabil sa fii „vânător de vânt” până ce n-ai încercat o dată să vezi de ce se adună 100 de oameni, unii de obicei aceiaşi, venind de foarte departe cu maşina ca să asculte, o oră, un cantautor. Încercaţi, e imposibil să nu aveţi măcar un prieten care merge la asemenea recitaluri, indiferent dacă la Talciocul Cultural din Suceava, în Piţeria LaBomba din Gura Humorului sau chiar la Pub-ul Km0 din Piatra Neamţ. E nevoie numai să descoperiţi dacă sunteţi sau nu sunteţi vânători, restul vine de la sine.

Folkul e numai un motiv de a readuce în viaţa voastră realitatea si trăirea directă şi, aşa cum vânătorii îşi confecţionează trofee, vă veţi trezi şi voi cumpărând CD-uri şi cărţi de poezie care să vă reamintească momentele trăite.

Cristian Tonolla

27.09.2013