Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Suceava au reușit documentarea activității infracționale a unei tinere care profitând de vârsta înaintată a victimelor pătrundea în locuințele acestora și sustrăgea sume de bani. Polițiștii au dispus reținerea femeii, aceasta fiind introdusă în arestul IPJ Suceava. 

Polițiștii recomandă încă o data cetățenilor și în special vârstnicilor să manifeste prudență în relaționarea cu persoane necunoscute, mai ales în contextul apropierii Sărbătorilor de Iarnă. Sub diferite pretexte, infractorii încearcă deseori să inițieze discuții, să pătrundă în curți sau locuințe și ulterior să sustrragă sume de bani sau bunuri de valoare. 

La data de 23.11.2020, orele 18:49, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că la aceeaşi dată, în jurul orelor 15:00 persoane necunoscute au pătruns în locuinţa unui bărbat de 86 de ani din mun. Suceava, de unde au sustras un portofel în care se aflau bani şi mai multe documente.

Din verificările efectuate s-a constatat că persoana vătămată locuieşte singur iar la data de 23.11.2020, în jurul orelor 15:00 a ieşit afară pentru a duce gunoiul. În momentul în care se întorcea spre locuinţă, în faţa scării blocului a fost abordat de o persoană necunoscută de sex femeiesc, care i-a cerut de mâncare. Întucât persoana vătămată a fost de acord, a intrat în casa scării blocului împreună cu tânăra și i-a spus acesteia să aştepte pe holul scării blocului, până când îi va pregăti un pachet cu mâncare. În continuare persoana vătămată a intrat în locuinţă, a lăsat uşa de la intrare întredeschisă, după care s-a deplasat în bucătărie pentru a-i pregăti tinerei un pachet cu mâncare. 

La scut timp, bărbatul de 86 de ani a ieşit pe casa scării și i-a înmânat tinerei pachetul cu mâncare.

Ulterior, în jurul orelor 18:00 în timp ce persoana vătămată se afla în casă, a constatat faptul că din locuinţă îi lipseşte portofelul în care se afla o sumă de bani precum şi mai multe documente şi alte înscrisuri, prejudiciului creat fiind de cca. 500 lei.

În cauză a fost întocmit dosarul de cercetare penală, în care se efectuează cercetări de către lucrătorii B.I.C. Suceava sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,furt calificat”, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. (1) din Cod penal, 229 alin. alin.2, lit. b) din Cod penal

La data de 30.11.2020 orele 15:25 Poliţia Municipiului Suceava a fost  sesizată prin SNUAU 112 de despre faptul că în aceeași zi în locuința unei femei de 81 de ani a intrat o persoană necunoscută care a încercat să-i sustragă o sumă de bani. 

S-a constatat că femeia în vârstă de 81 ani locuiește singură într-un apartament din municipiul Suceava.  

În data de 30.11.2020, în jurul orelor 14:30 – 14:55, în timp ce persoana vătămată se afla la domiciliul, având ușa de acces în locuință închisă dar neasigurată, o persoană necunoscută de sex feminin a intrat fără acordul ei în casă. Necunoscuta s-a deplasat până în sufragerie, cameră în care se afla și persoana vătămată cerându-i acesteia ceva de mancare sau apă. La un moment dat femeia a observat un portofel pe care l-a luat și a ieșit cu acesta în mană până în holul blocului. În continuare, persoana vătămată s-a deplasat după necunoscută. Aceasta i-a returnat portofelul femeii de 81 de ani  spunându-i că este săracă după care a părăsit incinta blocului.

Datorită vârstei inaintate persoana vătămată a declarat că nu știe dacă a avut bani în acel portofel și nici nu a reținut semnalmentele autoarei.

Și în acest caz s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de ”violare de domiciliu”, faptă prev. și ped. 224 alin. 2 și  ”tentativă la infracțiunea de furt calificat”, prev. de art. 32, alin. 1 din C.p. rap. 228 alin.1, din CP rap la art. 229, alin. 2, lit. b din C.p. fapte urmând a fi soluţionate procedural.   

La data de 02.12.2020, ora 10.20, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat în vârstă de 74 ani din mun. Suceava, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras din locuință suma de 2850 lei după ce au pătruns pe ușa lăsată neasigurată.

S-a stabilit că bărbatul de 74 de ani locuiește împreună cu soția într-un apartament situat în mun. Suceava și în data de 02.12.2020 la orele 09:50-10:00 a primit vizita poștașului care i-a adus suma de 3538 lei reprezentând pensia sa și a soției. 

După primirea pensiei, persoana vătămată a depus-o pe o ladă frigorifică din holul apartamentului, apoi a pătruns în bucătărie, unde a mâncat timp de aproximativ 10 minute. 

În momentul în care a revenit pe hol, persoana vătămată a constatat că ușa de acces în apartamentul său era între-deschisă și de pe lada frigorifică lipsea suma de 2850 lei. Pentru acest motiv a sesizat Poliția. 

Din declarația formulată de persoana vătămată a reieșit că în momentul în care a primit pensia, pe holul blocului se afla o femeie de aproximativ 20-25 ani, pe care o bănuiește de comiterea furtului. 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 2 lit. b Cod penal.

Având în vedere modul similar de operare cauzele au fost reunite, fiind desfășurate activități investigative pentru identificarea autorului și administrarea materialului probator. 

În urma activităților de cercetare penală desfășurate a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind o femeie de 26 de ani din comuna Șcheia, jud. Suceava.

La data de 08.12.2020 faţă de aceasta s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în data de 09.12.2020, aceasta să fie prezentată instanţei competente, în vederea emiterii unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Investigaţii Criminale, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Poliţiştii reamintesc faptul că, un mod de operare distinct  îl reprezintă vânzarea unor diferite obiecte de uz casnic direct la domiciliu sau oferta de a efectua anumite lucrări gospodăreşti. De asemenea, unele persoane invocă motive financiare sau medicale și apelează la mila proprietarilor de locuințe. Toate acestea sunt doar pretexte folosite de persoane necunoscute pentru a intra în locuinţa victimei, iar în momente de neatenţie sunt sustrase bunuri şi valori  din casă. 

De aceea recomandăm cetăţenilor să nu inițeze discuții cu astfel de persoane și să  nu   le permită accesul în locuință.  Totodată,  recomandăm  să  închideți  ușile  și să le asigurați              cu sisteme de închidere chiar și atunci câd sunteți la domiciliu. 
De asemenea, nu lăsaţi să intre în locuinţa dumneavoastră persoane necunoscute, ce se recomandă a fi de la diverse firme de publicitate, de la societăţile de gaz, energie electrică fără a vă prezenta documente avizate ce le fac identificabile.
Tuturor celor care au de făcut diverse reparaţii în gospodărie, le recomandăm să angajeze firme autorizate şi să nu se încreadă în preţul mic oferit de aceste persoane.

În cazul în care aveţi suspiciuni apelaţi la numărul unic de urgenţă 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.