Probabil că la cei mai mulţi dintre dumneavoastră nu vă spune prea multe numele de mai sus. Cu siguranţă, şi celor care vă spune câte ceva, nu aţi mai auzit de mult de acest personaj.
Vasile Oşean este şeful Agenţiei de Protecţie a Mediului Suceava de câţiva ani buni, însă activitatea acestuia a intrat într-un con de umbră, iar reuşitele la nivelul instituţiei lipsesc cu desăvârşire. Vasile Oşean obişnuia să mai facă, rar, câte o conferinţă de presă, pentru a mai spune câte ceva. Neimportant, dar mai amintea de APM din când în când. De cel puţin doi ani de zile, Agenţia pentru Protecţia Mediului este în anonimat. Cu toate că există la nivelul judeţului mai multe speţe în care această deconcentrată are un rol extrem de important, Vasile Oşean stă cuminte în fotoliul său cald, pentru a ieşi la pensie în linişte.
Orice vizită în biroul acestuia, în rarele momente în care este de găsit, se încheie cu diverse glumiţe ardeleneşti, ca şi cum nu ar exista lucruri serioase. Cel puţin nu în atenţia dumnealui.
Pentru faptul că Vasile Oşean nu mai dă importanţă problemelor din judeţ care ţin de instituţia pe care o conduce, pentru că nu are nici cel mai mic interes de a prezenta rapoarte de lucru şi realizări în faţa presei şi pentru că s-a plafonat, gândindu-se mai mult la pensie, decât la responsabilităţile pe care încă le are, redacţia SuceavaL!VE îi acordă titlul de BUFONUL NOSTRU.
Redacția întreabă: Mulțămit?
Sucevenii, în cor, zic: Să fie primit!
Lasa un raspuns