Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava, întrunit în ședință extraordinară joi, 6 aprilie, la sediul ISU Suceava, a analizat și acceptat propunerile formulate de Secția de Drumuri Naționale Suceava, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, respectiv Inspectoratul de Poliție Județean Suceava de închidere / menținere a restricțiilor pentru următoarele tronsoane de drum, funcție de evoluția vremii și posibilitățile de intervenție pentru deszăpezire, până în data de 07.04.2023, ora 10:00:
DN 2 (Fălticeni – Siret), cu mențiunea că se permite circulația autovehiculelor cu masa maximă autorizată =< 3,5 tone, pe axa Suceava – Rădăuți;
DN 17 (Suceava – Păltinoasa);
DN 17 A (Rădăuți – Ratoș);
DN 29 (Suceava – limită de județ cu Botoșani).

Secțiile de Drumuri Naționale Suceava și Câmpulung Moldovenesc vor dispune măsuri pentru redimensionarea judicioasă și relocarea capabilităților de intervenție în zonele Rădăuți și Fălticeni, în vederea asigurării măsurilor necesare intervențiilor și gestionării situațiilor de urgență pe tronsoanele de drum din aceste zone.
De asemenea, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava în calitate de administrator al drumurilor județene, cu avizul Serviciului poliției rutiere din cadrul IPJ Suceava, a instituit restricție de circulație a tuturor categoriilor de vehicule, pe următoarele trasee:
-DJ 209 C KM. 0+870 – KM.24+00 Moara – Frumoasa – Liteni – Lucăcești – Berchișești;
-DJ 209 D KM. 26+00 – KM.48+340 Călinești Enache – Șerbăuți – Calafindești -Negostina – Bălcăuți – Negostina – Siret,
precum și pe trasele conform celor precizate mai jos:

Indicativ Drum Sectorul de drum
de la km …..
la km….. Între localităţile Lungimea (km)
DJ 155 A 0+000 – 17+935 Praxia (DN15C) – Rîşca – Slătioara 17,935
DJ 155B 47+600 – 53+020 lim. jud. Neamţ – Giuleşti – Boroaia (DN15C) 5,420
DJ 155 P 0+000 – 9+000 Fântâna Mare – (DJ 209H) Baia – Bogata 9,000
DJ 176 42+740 – 52+740 Brodina de Jos – Brodina (DJ 209G) 10,000
DJ 178 1+700 – 9+000 Rădăuţi (DN 17A) – Volovăţ 7,300
16+700 – 26+300 Arbore – Botoşana – Comăneşti 9,600
30+600 – 47+890 Bălăceana – Ilişeşti – Ciprian Porumbescu – Drăgoieşti – DJ 209C 17,290
DJ 178 A 7+000 – 31+830 Mihoveni (Pădure) – Costâna – Todireşti – Pârteştii de Sus 24,830
DJ 178 B 0+000 – 6+000 Rădăuţi (DN17A) – Satu Mare 6,000
DJ 178 C 1+800 – 23+276 Rădăuţi (DN17A) – Frătăuţii Vechi – Bilca – DN 2E 21,476
DJ 178 D 0+000 – 2+000 Soloneţ (DJ 178A) – Cajvana – DJ 178 2,000
8+048 – 8+950 0,902
DJ 178 E 0+000 – 6+010 Cacica (DN2E) – Botoşana DJ 178 6,010
DJ 178 F 0+000 – 18+760 Rădăuţi – Măneuţi – Gălăneşti (DN 2H) – Voitinel (DN 2E) 18,760
DJ 178 G 0+000 – 5+700 Ciprian Porumbescu – Obcina (DN17) 5,700
DJ 208 48+796 – 54+000 lim. jud. Iaşi – Budeni – Dolhasca 5,204
60+700 – 78+219 Dolhasca – Preuteşti – Fălticeni (DN2) 17,519
DJ 208 A 1+564 – 25+800 Suceava (DN2) – Udeşti – Liteni 24,236
32+000 – 38+650 Liteni – Corni – Dolhasca(DJ208) 6,650
DJ 208 B 0+000 – 29+580 Udeşti (DJ 208A) – Vereşti (DJ 290) – Dumbrăveni (DN29) – Siminicea – Hănţeşti – Bereşti – Şerbăneşti (DN 29A) 29,580
DJ 208 C 21+870 – 26+300 lim. jud. Botoşani – Liteni (DJ 208A) 4,430
33+600 – 50+290 Valea Glodului – Hârtop – DJ 208 16,690
DJ 208 D 2+280 – 18+140 Suceava (DN2) – DJ 208U – Mitocu Dragomirnei – Adâncata (DN29A) – Hănţeşti (DJ208B) – râul Siret – lim. jud. Botoşani 15,860
DJ 208 E 0+000 – 15+770 DJ 208 – Dolheşti – Forăşti – Oniceni – DN 2 15,770
DJ 208 F 12+650 – 16+600 lim. jud. Iași – Ţoleşti – Uideşti (DJ 208E) 3,950
21+100 – 28+071 Mesteceni – DN 2 6,971
DJ 208I 0+000 – 3+660 DJ 208 – Siliștea – lim. jud. Botoșani 3,660
DJ 208 S 1+624 – 10+873 Dolhasca (DJ 208) – Probota – lim. jud. Iaşi 9,249
DJ 208 T 5+600 – 10+900 Feteşti – Grigoreşti 5,300
DJ 208 U 0+000 – 5+500 Mitocu Dragomirnei(DJ 208D) – M-rea Dragomirna 5,500
DJ 209 A 0+000 – 44+300 DN 2 – Fălticeni – Horodniceni – Mălini (DJ 209B) – Slatina – Găineşti 44,300
DJ 209 B 0+000 – 19+000 Mălini (DJ 209A) – Văleni 19,000
DJ 209 D 0+000 – 8+100 Liteni (DJ 209C) – Stroieşti (DN 17) 8,100
14+95 – 26+000 Vâlcele – Costâna DJ (178A) – Dărmăneşti (DN2) – Negostina – Siret – DN 2 33,423
DJ 209 G 5+000 – 32+792 DN 2 – Vicovu de Sus – Ulma -Frontieră Ucraina 27,792
DJ 209 H 1+300 – 13+897 Fălticeni ( DN2E) – Baia – Cornu Luncii (DJ 209A) 12,597
DJ 209 K 0+000 – 9+940 Marginea (DN2E) – DJ 178 – Volovăţ – Vadu Vlădichii (DN2H) 9,940
DJ 209 L 0+000 – 6+000 Pârteştii de Sus (DN2E) – Soloneţu Nou 6,000
DJ 209 M 2+400 – 8+000 Fălticeni – Rădăşeni 5,600
DJ 290 1+400 – 22+225 DN 29 – Salcea – Vereşti – Fântânele – Roşcani (DJ 208C) 20,825
DJ 291 A 0+000 – 21+000 DN 29A – Zvoriştea – Grămeşti – Siret (DN2) 21,000
  30+575 – 45+300 Siret (DN2) – Muşeniţa – Frătăuţii Noi (DJ 178C) 14,725

Închiderea circulației se va face temporar, până la degajarea parții carosabile.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.