Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava că această unitate medicală trebuie să fie inclusă într-o reţea strategică de spitale şi să beneficieze de investiţii în continuare, dar la fel de important e să fie găsite metodele prin care personalul medical să fie convins că este o alegere bună să rămână în ţară, subliniind în același timp că cel mai mare semn de respect faţă de acest sistem va fi dat la constituirea bugetului

Victor Ponta a declarat  la întâlnirea cu cadrele medicale ale spitalului judeţean Suceava că “Nu pot decât să mă bucur că, într-adevăr, văd şi aici, la Suceava, un spital normal, asemănător cu ceea ce am văzut în alte ţări europene. Nici nu pot să spun că e excepţional, e pur şi simplu normal. Aşa ar trebui să arate spitalele, dacă suntem o ţară europeană. Le mulţumesc, cum o fac de fiecare dată, celor care în mod sigur ar putea oricând să plece într-o altă ţară pentru un salariu mai bun, pentru o viaţă mai bună şi totuşi rămân aici şi vă rog, de fiecare dată, fără să supăr nici o generaţie, să luaţi cât mai mulţi medici şi asistenţi tineri, să-i convingeţi să rămână aici”.

El a precizat că în sănătate s-a reuşit deblocarea celor mai multe posturi în acest an, respectiv 3.000.

 “Pot să vă asigur că să obţii 3.000 de posturi de la domnul Florin Georgescu şi de la domnul Gherghina e o bătălie cumplită. Vă asigur de acest lucru. Am reuşit să schimbăm acea regulă, care în sănătate era absolut aberantă, de unu la şapte. Nu poţi în sănătate să spui să plece şapte medici ca să aduci unul sau să plece şapte asistente ca să vină una. Lucrul acesta se poate întâmpla, eventual, dacă trebuie în administraţia publică, în altceva, dar nu în sănătate. Şi am reuşit să schimbăm această regulă. Evident, necesităţi de personal există în continuare. E important să putem asigura anvelopa salarială şi să reuşim să găsim toate celelalte metode tehnice prin care să îi ajutăm pe medicii care doresc să rămână în ţară să o facă ” a spus liderul guvernului.

Victor Ponta a mai arătat că, în ceea ce priveşte finanţarea în perioada 2014-2020, a făcut propuneri astfel încât să fie mai multe programe care să poată fi accesate în domeniul sănătăţii. El a precizat că va fi o prioritate pentru anul viitor ca atunci când va fi construit bugetul pe 2013, respectiv bugetul Casei Naţionale şi bugetul ministerului, să existe o motivaţie pentru orice medic şi asistent, de a veni la lucru şi a-i trata pe bolnavi .

În urmă cu două săptămâni, spitalul din Suceava a primit acreditarea de unitate medicală de nivel de competenţă 2A din partea CNEC, iar directorul Vasile Rîmbu a declarat sâmbătă că ”secţia de cardiologie este emblematică pentru spital, la fel şi reanimarea şi blocul operator, iar de astăzi funcţionează în mod oficial Centrul de excelenţă pentru radiologie şi cardiologie intervenţională.”

El a spus că este în principiu de acord cu un spital municipal la Fălticeni, dar în concordanţă cu ceea ce face spitalul judeţean, într-o complementaritate care să degreveze spitalul judeţean de anumite sarcini. Totodată, a mai spus că ideea ca fiecare oraş să îşi facă propriul lui spital total independent e o irosire de fonduri şi de resurse. La rugămintea directorului, prim ministrul a promis că va fi trimis un tomograf la Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.