Președintele PNL, Alexandru Băișanu a anunțat că alegerile din data de 5 octombrie, de la ora 10, se vor desfășura atât în Sala Mare a Casei de Cultură cât și în Sala Mică.

Acesta a precizat că s-a înscris în cursa electorală deoarece crede în echipa pe care a avut-o și își dorește de la competitori să se abțină de la jigniri sau frustrări expuse public. Pe de altă parte el a spus că a făcut lobby la nivelul conducerii centrale a PNL ca Marius Ursaciuc să poată candida pe 5 octombrie.  Cu toate acestea, a  reafirmat că primarul de Gura Humorului nu are posibilitatea de a fi președinte PNL, deoarece nu iar permite statutul partidului.

Băișanu a mai spus că, până în  acest moment, este singurul care şi-a depus candidatura în mod oficial pentru funcția de președinte, iar pentru celelalte funcții nu s-a înscris nimeni. Acestea pot fi depuse până pe 2 octombrie, inclusiv.

Viitorul Birou Permanent Judeţean va avea 29 de membri, inclusiv președintele şi cei 9 vicepreședinți, faţă de 26 de membri din care 6 erau vicepreședinți, câți au fost până acum. Fiecare colegiu din judeţ va avea câte trei reprezentanţi în comisia de numărare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.