Încă din start îl excludem pe Orest Onofrei, care a fost salvatorul situației. Acesta a condus extraordinar de elegant întâlnirea Elenei Udrea cu publicul sucevean, asta până când le-a dat cuvântul celor doi tineri, prea tineri ai partidului.
Cătălina Culipei, președinta Organizației de Femei a Partidului Democrat Liberal, și-a arătat spiritualitatea în scurtul discurs învățat pe de rost și „recitat” cu întreruperi vocale.
Norocul Cătălinei Culipei a fost că discursul nu a durat mult. Altfel, probabil reacția sălii ar fi fost asemănătoare celei oferite deputatului de Vrancea, sau chiar cea pentru Lucian Harșovschi. Chiar dacă acesta a început discursul spunând că va fi foarte scurt, deoarece este mai tânăr decât Orest Onofrei, s-a lungit puțin, însă în defavoarea sa, deoarece oamenii și-au pierdut răbdarea. Am căutat să filmăm fragmentul în care Harșovschi a fost cel mai coerent.
Lasa un raspuns