Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a participat, astăzi, 15 noiembrie, la Zvorâștea, la recepţia finală a 7 kilometri de drum comunal.

Potrivit șefului administrației județene investiția este finanțată prin măsura 322 d, și are o valoare de aproape 1 milion de euro. Banii au fost cheltuiți pe două  tronsoane de drum şi au fost efectuate de firma SUCT Suceava. Alături de Nechifor s-a aflat și primarul comunei Zvorâștea,  Constantin Barariu, care le-a mulțumit constructorilor pentru perioada extrem de scurtă în care s-au desfășurat lucrările și modul în care s-au mobilizat cei de la SUCT Suceava. Spusele primarului au fost întărite de directorul firmei constructoare, Dumitru Popescu, care a precizat că întrecerea a fost doar cu ei, deoarece în acest an împlinesc 60 de ani de la înființare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.