Ca urmare a numărul mare de accidente de pe şoselele judeţului în care sunt implicate vehicule cu tracţiune animală, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava şi Romania Children Humanitarian Foundation au iniţiat un proiect de prevenire a evenimentelor rutiere cu implicarea conducătorilor de atelaje hipo, ,,Safety Roads”, acesta fiind supus finanţării organizaţiei internaţionale Spana.

Urmare a demersurilor iniţiate, până în prezent au fost realizate 4.500 de plăcuţe reflectorizante, fiind desfăşurate şi trei acţiuni de montare a acestora pe atelajele hipo. Valoarea elementelor reflectorizante realizate este de 4.500 euro, proiectul urmând a fi extins până la o valoare de maximum 100.000 euro, prin realizarea de plăcuţe reflectorizante pentru atelajele hipo de pe raza judeţului Suceava, dar şi din alte judeţe.

De asemenea, activităţile preventive sunt completate şi prin acţiuni ale poliţiştilor rutieri.

În scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală care încalcă legislaţia rutieră în vigoare, în perioada 30 septembrie-6 octombrie, Serviciul Rutier Suceava, împreună cu formaţiunile rutiere teritoriale, au desfăşurat acţiuni tematice pe drumurile publice din judeţ, fiind verificaţi 303 conducători de vehicule animală şi aplicate 178 sancţiuni, în valoare de 28.400 lei, pentru lipsă elemente reflectorizante, staţionare neregulamentară etc.

Conform unei statistici a poliţiei, în perioada 1 ianuarie 2005-10 septembrie 2013, la nivelul judeţului Suceava au avut loc 495 de accidente rutiere cu implicarea conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală. În urma acestor accidente au murit 51 de persoane. De asemenea, 152 de persoane au fost rănite grav şi alte 430 de persoane au suferit leziuni uşoare.

Numai în primele 6 luni ale anului 2013 au avut loc 28 de accidente, dintre care 10 grave, soldate cu 3 persoane decedate, 9 persoane rănite grav şi 23 de persoane rănite uşor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.